~6 min lectură 33 comentarii

Scene îngrozitoare la Liceul Mangeron! Elevi bătuți și băgați cu capul în WC de colegi de-ai lor – UPDATE

Gabi MIHAI

UPDATE: Conducerea Inspectoratului Școlar al Județului Bacău a reacționat în cazul incidentelor de la „Mangeron” și a declanșat de dimineață o anchetă. Potrivit prof. Anca Egarmin, inspector general școlar, agresorul nu este la primul incident și a fost deja sancționat. De asemenea, copiii agresați au „cerințe educaționale speciale”.

Redăm comunicatul ISJ Bacău:

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău a fost informată, dimineață, de către doamna director a Liceului Tehnologic „Dumitru Mangeron” Bacău despre un incident de violență între elevi.
Imediat au început cercetările la nivelul unității de învățământ, unde s-a deplasat inspectorul școlar general, o echipă de inspectori școlari și directorul Centrului Județean de Asistență și Orientare Școlară Bacău. Au fost anunțate și organele competente, fiind vorba despre acte de violență petrecute în școală, respectiv Inspectoratul de Poliție Județean Bacău și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Bacău.

Cercetările preliminare arată că incidentul s-ar fi petrecut joi, 26 ianuarie. Din păcate, acesta survine altor momente – unul care a a avut loc în noiembrie 2022 si altul cu o săptămână în urmă – în care elevul agresor a șicanat, respectiv a mușcat un coleg de clasă, motiv pentru care a fost sancționat cu scăderea cu 2 puncte a notei la purtare și cu „avertisment”. De asemenea, se purtaseră discuții cu elevul agresor, legate de comportamentul inadecvat, dar, iată, în mod nefericit, acum a reacționat și mai violent, lovindu-i pe 2 colegi cu CES (cerințe educaționale speciale)

Precizăm faptul că cercetăm și analizăm detaliat acest eveniment dureros, mai ales pentru că elevii agresați sunt copii cu CES (cerințe educaționale speciale – n.n), necesitând măsuri de incluziune în clasă. Analizăm atent și modul în care școala a înteles să le ofere protecție întrucât, s-a constatat că, la nivelul unității de învățământ, nu există planuri de serviciu individualizat, conform prevederilor metodologice.

Comisia de anchetă a ISJ Bacău a purtat discuții și cu părinții elevilor implicați înțelegând că manifestările de tip bullying au existat și în trecut, fiind semnalate școlii.

Măsurile imediate au fost de a oferi consiliere psihologică și protecție copiilor agresați, urmând a se interveni aplicat în vederea lămuririi totale a contextului care a permis aceste agresiuni și a aplicării de măsuri disciplinare.

– prof. Anca Egarmin, inspector general școlar

Știrea inițială:

Scene mai puțin obișnuite într-un liceu din municipiul Bacău. Mai mulți elevi ai Colegiului Dumitru Mangeron au agresat doi colegi de-ai lor.

Pe imaginile postate de un părinte, se poate observa cum doi elevi sunt duși la toaletă de un grup de băieți, unul dintre aceștia agresându-i în repetate rânduri.

Elevul bătăuș îi lovește cu palmele și chiar îi bagă cu capul în WC. Dialogurile sunt de-asemenea josnice pentru elevii agresați, unul dintre ei fiind pus să meargă în genunchi și să îi pupe mâna agresorului.

Ce se petrece la un liceu din Bacău, în timpul pauzelor. Nepotul meu a venit înfiorat arătându-mi aceste lucruri îngrozitoare, este inadmisibil ce se întâmplă! Copiii merg cu teamă la școală, că li se poate întâmpla așa ceva!”, a spus bunicul, care a postat filmarea pe Facebook.

Cum au decurs agresiunile

Pe una dintre cele două filmări, victima este băgată cu capul în WC.

Victima, în timp ce e băgată cu capul în WC: Bă, stai, bă!
Agresor: Bă, când îmi aduci banii? (îl lovește pe colegul său cu palmele și pumnii peste față) Zi, bă! Ia, jos! Bă, ridici piciorul ăla la mine!? Treci după mine, în genunchi! Pupă-mi mâna! Încă o dată! Hai, în genunchi mergi.

Elevul agresat și speriat de colegul său, poate fi văzut pe filmare cum ascultă toate ordinele care i se dau și merge în genunchi, după agresorul său, până în sala de clasă.

Pe a doua filmare, victima este bătută:

Agresor: Nu, mă, că și eu vreau să vomit, înțelegi? Și tu tre să mă ții de cap (îl lovește cu palma peste față pe colegul său) așa, știi? Așa mă ții (își pălmuiește colegul din nou).
Victimă: Stai mă, nu da!
Agresor: Da nu dau, mă! (Se uită la palma lui și întreabă ironic: „o dat?”, apoi își pălmuiește propria palmă, după care îl lovește peste față pe colegul său).
Victimă (cu o voce plânsă): Nu mai da, bă! Nu mai da!
Agresor: Eu!? Către cei care filmau: Bă, am dat eu?
Cei care filmează: Nu, nu!
Agresor către victimă: Bă, de ce minți? (Apoi ia mâna victimei și începe să se lovească peste față cu ea, mimând că victima l-ar lovi, în timp ce cu cealaltă mână îl pălmuiește pe colegul său, vizibil speriat): Bă, da de ce dai? De ce dai în mine? Gata, hai în clasă! Știi că eu glumesc cu tine, adică noi ne jucăm așa, știi, ca prieteni. Suntem prieteni buni și ne jucăm. Știi, nu? Eu glumesc cu tine! Da ai văzut că și tu mi-ai dat două palme, da nu-i corect așa! Dai în mine?

Dosar penal pentru lovire și alte violențe

IPJ Bacău a deschis dosar penal în acest caz. „La data de 31 ianuarie a.c, polițiștii Biroului Siguranță Școlară s-au sesizat din oficiu cu privire la imaginile apărute în spațiul public, în care sunt surprinse acte de violență între elevi în cadrul unei unități de învățământ din mun. Bacău. În acest moment, polițiștii efectuează verificări la fața locului în vederea stabilirii întregii situații de fapt. Totodată, a fost deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe, sub supravegherea parchetului.” a declarat Cătălina Păduraru – purtător de cuvânt IPJ Bacău.

Știre în curs de actualizare

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

33
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. C
    Cezar
    1 februarie 2023, 08:31
    0

    Foarte urat comportament. Cine stie din ce familii provin. Fiind insa in mjilocul orasului, sper ca elevii agresati au avut apa curgatoare la robinet ca sa se spele…dupa.
    Lipsa de educatie, copii nesupravegheati, neamprostie. Oare cand vor veni la Iasi la facultate cum vor face ?

    1. e
      epxertuldeserviciu
      1 februarie 2023, 09:15 răspuns pentru @Cezar
      0

      stai relax cezarica! la iasi se mai duc vasluieinii si botosanenii ( si nici aia nu prea se mai inghesuie ) acum e la moda la cluj , bucuresti … cel putin printre bacauani. la iasi ce sa faca ? sa vanda saorma la palas ?

      1. S
        S_m
        1 februarie 2023, 10:02 răspuns pentru @epxertuldeserviciu
        0

        Ooooo, bun tare comentariul. Mulțumim cezarica pentru interventie

    2. I
      Iulian Novac
      1 februarie 2023, 09:29 răspuns pentru @Cezar
      0

      1)crezi că la Iași nu sunt asemenea leprele?
      2)liceu nu se afla în centrul orașului.
      3)în privința apei nu-ți face griji(apa este mult mai buna ca apa de la Iași).

    3. D
      D
      1 februarie 2023, 13:52 răspuns pentru @Cezar
      0

      Iar ai băut apa din Bahlui?

    4. M
      Marian Velea Marian
      1 februarie 2023, 14:15 răspuns pentru @Cezar
      0

      Unde este paznicul de la intrare? Anul trecut cînd am vrut să întru la secretariat pentru o adeverință domnul ma luat la gură că nu intra care vrea și nu face fiecare ce vrea. Acum unde era nenea paznicul să facă ordine, că mi-e așa mia zis că el e pus anume pentru ordine acolo.

    5. C
      Claudiu
      2 februarie 2023, 10:05 răspuns pentru @Cezar
      0

      Elevul retinut a fot insotit de un grup de elevi care i-au dus pe cei doi in WC reiese din articol. Grupul de ce nu este arestat pentru complicitate? Directoarea de ce nu este arestata pentru complicitate? Nu este pentru prima data se zice. Pai aici e fapta. Prima data trebuia reclamat de scoala arestat si condamnat. Directoarea este cea care a incurajat comportamentul animalului asta si a doua oara sau cate alte or fi fost pentru ca animmalul este infractor recidivist. parin’ii victimelor trebuie asistati de numeroasele ONG care manaca bani de la buget pentru lupta anti bullyng. Sa ii ajute cu avocat sa dea in judecata scoala, inspectoratul,primaria, ministerul,statul Roman si sa ceara despagubiri de 1 milion de euro de la infractor si familia lui si de la statul roman ca sa poata pleca cu banii astia din Romania sa isi creasca copii in siguranta undeva unde exista legi.

  2. B
    Bla
    1 februarie 2023, 08:55
    0

    Sa ii rupi picioarele ăluia cu mana lui și sa zică ca s-a împiedicat! …. ups

  3. G
    Georgel
    1 februarie 2023, 08:58
    0

    E jungla acolo la Mangeron ? Nimeni nu supravegheaza nimic ?

  4. C
    Cristi
    1 februarie 2023, 09:08
    0

    Ar trebui reinfiintate scolile de corectie pentru aceste specimene. La prima abatere sa fie direct exmatriculati fara drept de inscriere la o alta scoala normala. Tot sistemul de invatamant trebuie curatat de astfel de loaze. De altfel, parintii poarta intreaga vina, sunt copii crescuti fara educatie si fara bun simt.

    1. M
      Marius
      1 februarie 2023, 10:20 răspuns pentru @Cristi
      0

      Corect!Este mai mult decat necesar reinfiintarea scolilor de corectie pt acesti derbedei!De eram tatal acelui baiat,il nenoroceam pe acest cretin

    2. M
      Miha
      1 februarie 2023, 20:32 răspuns pentru @Cristi
      0

      Nu numai ca fac multe rele,dar ii trag in jos si pe copiii destepti,care vor sa invete carte.E de ajuns un individ de acest gen si se strica o clasa intreaga. E ca un mar stricat care le contamineaza si pe celelalte.
      Pana la urma,care e menirea scolii daca lasa asemenea elevi cu probleme de comportament alaturi de cei cuminti si sarguinciosi pe care „ii strica” treptat dupa modelul lor?
      Oare care minti „stralucite” au adus invatamantul romanesc intr-un asemenea hal?

  5. F
    Firia
    1 februarie 2023, 09:45
    0

    Dar inspectoratul scolar ce pazeste?Inspectorul sef unde este? Ce masuri a luat pana acum?A facut vreun demers, vreo ancheta? Si-a dat cineva vreo demisie pana acum pentru incapacitatea de gestiona fenomenul infractional in crestere in scoli (droguri, violenta, etc)? Sau doar stam prin birouri la caldura, pe salarii babane si mai postam cate ceva din cand in cand pe facebook, o poza, un articolas despre realizarile partidului care ne-a pus acolo. Ceva concret, nimic! A da, asa e, mai e si activitatea de campanie.

    1. G
      G
      1 februarie 2023, 10:41 răspuns pentru @Firia
      0

      Dar conducerea liceului ? Ca pe acolo cam aceeasi prin rotatie de ceva decenii.

  6. O
    Oana
    1 februarie 2023, 09:56
    0

    Sunt pline liceele din Bacau (cel putin) de astfel de agresori! Acestia considera ca sunt „cool” avand astfel de comportament de grota. Pe langa cei care „executa” exista cei care privesc si impulsioneaza, la fel de vinovati.
    Aloooooo, Politia, Jandarmeria, pe unde dormiti baieti?!
    Conducerea liceelor se face ca nu vede, parintii sunt sfatuiti sa se inteleaga pentru a nu escalada spre sentinte, „loazele” cresc si apoi ne dau in cap pe strada!
    Inspectoratul Scolar, faceti preventie, contientizare, organizati vizite la penitenciar, aduceti psihologi in scoli, urmariti comportamentele agresive, comunicati cu parintii (tutorii), semnalati cazurile de copii nesupravegheati la DGASPC!

  7. M
    Misa
    1 februarie 2023, 10:35
    0

    Daca aceste specimene au ajuns elevi la liceu, va dati seama politica in ce hal a contribuit la distrugerea societatii romanesti dupa anul 1989? Bucuria mafiei politice ca are asemenea supusi, ajunsi la un astfel de decadere morala.

    1. C
      Cristi Paduraru
      1 februarie 2023, 12:16 răspuns pentru @Misa
      0

      Cel care a filmat e m-ai vinovat decât agresorul.Din nefericire ‘acel agresat a fost colegvcu fiimiu

    2. B
      Bilbor
      1 februarie 2023, 13:27 răspuns pentru @Misa
      0

      Mangeron și Antipa nu se pot numi școli.Acolo , aceiași directori de vreo 10 ani,dorm in birouri,au cam același vocabular ca și birjarii ce să mai discutăm de elevi …unde sunt consilierii școlari,psihologii..? Și ăia dorm pe salarii frumușele. Așa că, in școlile noastre e dezastru
      Somn ușor în continuare, copiii noștri sunt pe mâini,, bune „

    3. O
      O.C
      1 februarie 2023, 13:28 răspuns pentru @Misa
      0

      Chestia asta se întâmplă de mulți ani ,nu de acum . Iar profesorii au vină foarte mare ! Eu știu cel mai bine .

      1. L
        Lumi
        1 februarie 2023, 14:56 răspuns pentru @O.C
        0

        Nu profesorii sunt de vină, ci părinții!Ai înțeles, frustratule!Nu știți cum să mai atacați profesorii!I-au pus profesorii pe agresori să-i atace pe nefericiții ăia?Nu!Lipsa de educație de acasă provoacă victime și agresiuni!Iar la rând sunt ME și Consiliul Elevilor!Când elevii or să înțeleagă că au și obligații nu numai drepturi,discutăm altfel!

  8. C
    Cristi Paduraru
    1 februarie 2023, 11:43
    0

    Cel care a filmat e la fel de vinovat ca și agresoru

  9. E
    Eu
    1 februarie 2023, 15:26
    0

    Sunt foarte multe probleme de când e doamna consilier județean șefa la ISJ. Înainte erau mai bine gestionate. Acum doar postări pe fb și tăieri de panglici, iar inspectorii niște incompetenți care au picat și concursul de director.Bine ca fac anchete dar sper ca vor sancționa agresor. Un paznic,un director nu pot supraveghea tot.

    1. M
      Mimisor
      1 februarie 2023, 18:30 răspuns pentru @Eu
      0

      Corect, bine punctat și adevărat. Uitați-va pe fb la ce ore sunt puse postările celor care ar trebui sa rezolve probleme de servici. În timpul programului, deci ei asta fac, stau pe fb în loc sa lucreze. Sau sunt pe la vreo agapa la partidul care i-a pus. Pai cum sa meargă treaba cu asemenea personaje incompetente care habar n-au ce au de făcut? Pestele de la cap se impute! Atâta timp cât vor fi puși la conducerea învățământului (scoli, inspectorate) clienții de partid, de obicei cei mai slabi profesori, lucrurile nu se vor schimba. N-au cum!

    2. U
      UN DEMN
      1 februarie 2023, 18:41 răspuns pentru @Eu
      0

      Ce treaba are sefa de la ISJ Bacau cu ce s-a intamplat intr-o baie la un etaj din Mangeron? Ce lucruri putea sa faca inainte de un astfel de eveniment? Sa puna toti paznicii de licee sa umble prin bai in fiecare pauza? Sa cheme mai multi jandarmi pe holuri decat sunt momentan? Chiar au ajuns liceele acestea puscarii pentru copii (sau chiar pentru viitori infractori care se vor obisnui inca de mici cu astfel de mecanisme si strategii impotriva violentei si abuzurilor)?

      1. M
        Mizelabilii
        2 februarie 2023, 06:56 răspuns pentru @UN DEMN
        0

        Relația de subordonare dintre șefi și subalterni; conducerile școlilor și inspectoratelor fiind numite de găștile politice, acestea fiind întotdeauna interesate să-și apere funcțiile și scaunele, ascunzând toate abuzurile și fărădelegile din instituțiile subordinate. Evident, agresorul nu este la primul caz, dar nimeni nu scoate vreo vorbă până la mediatizarea situației .

      2. S
        Sed Lex
        2 februarie 2023, 07:53 răspuns pentru @UN DEMN
        0

        Chiar asa ! Ce au facut cei responsabili la prima abatere a salbaticiunii ? Este vorba de un elev de clasa a IX-a. Agresorul nu era la primul caz !!! Ce fel scuze ati fi gasit daca victima era copilul d-voastra ?
        Nu te obliga nimeni sa fii director daca nu poti controla/gestiona disciplina in scoala.
        Ana Maria Egarmin, inspector școlar general: „Din păcate acest incident survine altor două momente din noiembrie 2022 în care elevul care a agresat, a şicanat, respectiv a muşcat un coleg de clasă, pe unul dintre cei doi elevi cu CES care apar în filmuleţ. Pe 26 s-a întâmplat incidentul muşcării colegului”.
        D-le Demn sper ca nu aveti deficiente de intelegere…

      3. d
        didi
        2 februarie 2023, 15:13 răspuns pentru @UN DEMN
        0

        Are stimate domn, pentru ca inspectoratulasta trebuie sa faca, trebuie sa indrume, consilieze si apoi sa controleze scolile. Ca sa faci asta, trebuie sa stii s-o faci, sa stii ce ai de facut si cum. Nu sa te plimbi in timpul programului pe la sedinte de partid, taieri de panglici, coafor, manichiura si alte alea. In afara de asta, trebuie sa ai in echipa oameni competenti, verticali, fermi, care au experienta in gestionarea unor astfel de situatii, nu tot felul de incompetenti, al caror singur merit e carnetul de partid. De exemplu ce o recomanda pe inspectoarea sefa pentru functia pe care o ocupa in afara de carnetul de partid?Ma abtin sa mai fac aprecieri despre prestatia ei ca profesor, dar puteti afla si singur….Si atunci, de unde atatea rezultate?

  10. M
    Misi
    1 februarie 2023, 15:57
    0

    Cel vinovat trebuie sa plătească. Daca vine la școala pentru asta sa il țină părinții acasă mai bine. Nu trebuie tolerat astfel de comportament.

  11. S
    Social
    1 februarie 2023, 18:02
    0

    Domn Bode…ai inființat cu surle si trambitè Poliția Școlară!
    Cine sunt pe unde umblă că nu i-a văzut nimeni?
    Tot nenea sectoristul era mai bun!

    1. M
      Mizelabilii
      2 februarie 2023, 06:52 răspuns pentru @Social
      0

      Niște (marea lor majoritate) tăietori de frunze, ajunși la acest departament prin sistemul de sforării interne, pentru că, în mintea lor, nu trebuie să facă mare lucru! Mulți așteaptă o pensie mare și rapidă, dar nu se gândesc o clipă la faptul că nu au nicio pregătire specială psihologică sau pedagogică pentru a interacționa cu minorii; aplicând aceleași vechi metehne milițienești, în special spre mușamalizarea cazurilor, tergiversarea acestora, ori chiar intimidarea victimelor bullyingului.

  12. P
    Profu
    1 februarie 2023, 20:01
    0

    Aici se ajunge cand partidul isi rasplateste oamenii cu posturi in conducerea scolilor sau la ISJ, oameni cu calitati cel mult de politicieni dar nu si de manageri pentru o unitate de invatamant isi arata acum ‘valoarea’.

  13. C
    Cip
    1 februarie 2023, 21:15
    0

    Profesorii principalii vinovați… unde erau? aaa…la cafele și bârfe in cancelarie… apoi se plâng de salarii… șantaj la elevii cu note mici să vină la pregâtire🤬 Golanul… dus la corecție … un gunoi al societății în care trăim.

  14. M
    Mizelabilii
    2 februarie 2023, 06:43
    0

    Cu plagiatori în fruntea guvernului și a ministerelor, cu politruci în conducerile școlilor și inspectoratelor școlare, cu neputincioși numiți în conducerile sistemului polițienesc… nu putem avea alte așteptări

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.