~2 min lectură 0 comentarii

Schimb de experiență cu experți și medici din Italia

Catalina Chifu

Liderul Sanitas Bacău, Aurel Crețu, a participat săptămâna trecută, la Eforie Nord, la o întâlnire între experți, medici și asistenți din România și Italia, pe tema reorganizării sistemului sanitar în contextul descentralizării.

act.sanitas

„S-a discutat despre similitudinile între cele două sisteme sanitare de urgență și despre măsuri și practici care ar putea fi aplicate și în sistemul nostru sanitar, cum ar fi externalizarea serviciilor de curățenie și îngrijire, care ar fi posibilă și la noi dacă ar exista finanțare. O altă problemă pe care o întâmpinăm este cea legată de normarea personalului la patul pacientului. Dacă la noi un asistent îngrijește 8 – 12 pacienți, în Italia sunt 1 – 3 pacienți la un asistent. Dar și pentru aceasta ar trebui finanțare, dacă vrem să schimbăm ceva”, a explicat Aurel Crețu.

Dincolo de schimbul de experiență, acesta a fost surprins să constate că în continuare suntem percepuți de cei din străinătate ca o țară din lumea a treia. „Se vorbea în general despre dotarea sistemelor de urgență și în particular despre cum s-a intervenit pentru repatrierea victimelor din Muntenegru. Am observat că italienii au fost surprinși că avem și noi elicoptere și că funcționează și la noi voluntariatul. Cred că unii își imaginează că transportăm pacienții cu căruța”, spune, revoltat, Aurel Crețu. (Cătălina CHIFU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.