O casă de schimb valutar situată chiar în centrul Bacăului a atras, în această vară, zeci de reclamații la Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorului (OJPC), din cauza comisionului, de zece procente, practicat la cumpărarea de monedă străină, taxă cu care oamenii de pe meleagurile noastre nu sînt deloc obișnuiți, dar care este legală.
„La început, am crezut că e vreo greșeală. Am aflat apoi că acolo se aplică 10 la sută comision, aspect asupra căruia n-am fost prevenit. E curată hoție să pierzi peste 350.000 de lei la schimbarea a o sută de euro. Vreau să afle toată lumea ce se petrece”, s-a plîns, de pildă, un tînăr plecat la muncă în străinătate și întors în țară în vacanță. Dar nu e singurul care să se fi păcălit cu unitatea respectivă. „Sistematic apar reclamații vizavi de comisionul de zece la sută, făcute de polițiști, marinari, stranieri sau alte persoane care au avut nefericita idee de a schimba valută tocmai acolo”, a precizat directorul OJPC, Claudiu Balan.
Este firesc ca nimănui să nu-i cadă bine comisionul viclean, care se mărește o dată cu suma. Puțini știu, totuși, că practica comisionării din tranzacțiile cu valută este una absolut legală cu condiția, bineînțeles, a afișării acestei condiții. A pune comision nu este interzis, atîta timp cît plătești statului impozitul de rigoare, iar afișele privind comisionul pot fi așezate oriunde de către agentul economic abil. Din cîte spun cei care și-au luat astfel țeapă, ele sînt amplasate strategic, în locuri unde mai nimeni nu și-ar arunca privirea, precum tavanul, deasupra ușii sau într-un colț al ghișeului. Moda comisionului, apărută de ceva vreme în Capitală, a ajuns și la noi abia recent. „Nu putem să facem nimic vizavi de asemenea reclamații. Firma procedează potrivit legii și clientul trebuie să-și poarte singur de grijă. La fel ne mai vin bătrîni, care solicită scăderea prețurilor de către stat și noi ne tot chinuim să le explicăm că așa e în economia de piață”, a mai spus Balan. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.