~4 min lectură 3 comentarii

Schimbare de gardă la Clubul Lions „Sf. Gheorghe”

Redacția Ziarul de Bacău

Noul președinte ales este Dan Ovidiu Bîrgu, iar cei doi vicepreședuinți sunt Ioan Catană și Răzvan Șendrea. Mandatul lor, de un an, începe la 1 iulie.

ts2.even.lions

Membrii Lions Club „Sf. Gheorghe”, din Bacău, și-au ales, săptămâna trecută, președintele pentru mandatul anului lionistic 2014 – 2015. Acesta este Dan Ovidiu Bîrgu, administratorul societății Binom Dent, din Bacău. El va prelua oficial insemnele de președinte de la predecesorul său, profesorul Ion Balcan, pe 1 iulie, când va începe efectiv noul an lionistic și mandatul noului președinte. Cei doi vicepreședinți ai clubului sunt Ioan Catană – vicepreședinte 1 și Răzvan Șendrea – vicepreședinte 2.

Membrii clubului au nalizat, cu acest prilej, și activitatea desfășurată în anul lionistic 2013 – 2014 și au stabilit jaloanele activității pentru anul următor. „Cel mai important, prin acțiunile pe care le-am întreprins – a spus Ion Balcan – a fost că s-a consolidat clubul nostru, pe ideea de prietenie care stă la baza activității lui și care ne ajută să ne îndeplinim scopul principal, acela de a ne ajuta semenii, deviza mișcării lionistice fiind «We serve!» (noi servim!)”.
Clubul băcăuan a sponsorizat Tabăra de pictură religioasă organizată pentru copiii din Oncești, a organizat etapa băcăuană a concursului Afișe pentru pace, dedicat tot elevilor, la finalul cărora câștigătorii și profesorii lor au fost premiați. De asemenea, a fost reactivată organizația de tineret a Clubului Sf. Gheorghe, Clubul Leo Phoenix, a fost pusă în practică rezoluția adoptată de Convenția Departamentului 124 România a Lions Club Internațional, inițiată de Ioan Catană, cu privire la sărbătorirea aniversării a 100 de ani de la înființarea mișcării lionistice mondiale, în 1917. În Bacău a și fost organizată o expoziție filatelică dedicată acestui eveniment, iar aniversarea s-a propus să fie marcată și prin editarea unei emisiuni filatelice pe această temă. În mai multe rânduri, clubul Sf. Gheorghe a făcut donații în obiecte de îmbrăcăminte pentru copii și familii aflate în dificultate, la Școala din Fulgeriș, la Școala „Maria Montessori”, din Bacău, și la Căminul de persoane vârstnice din Buhuși. La finele anului calendaristic 2013, Centrul de copii „Daniel”, din Bacău, a primit o donație în pachete de lapte praf. Membrii clubului băcăuan au fost prezenți și la acțiunile inițiate de alte cluburi din țară, la Vaslui, Sucevița, Sibiu și Brașov. Iar anul lionistic în curs încă nu s-a încheiat.
Pentru anul viitor, Clubul Sf. Gheorghe și-a propus, deja, să continue acordarea burselor de studiu pentru două eleve și unei studente, continuarea și extinderea activităților cultural-sportive dedicate Zilei Internaționale a Copilului (1 iunie), a acțiunilor de împădurire organizare de branch-ul clubului din Mănăstirea Cașin, dar și în comuna Pâncești, a donațiilor care vor consta în obiecte de îmbrăcăminte și, nu în ultimul rând, organizarea de acțiuni de socializare pentru membrii clubului. Clubul Sf. Gheorghe își propune să participe și în noul an la acțiuni comune cu celalălt club Lions din Bacău, Moldova, dar și din țară sau din străinătate, la acțiuni cum sunt Tabăra de diabet a clubului Moldova, donarea de carte în Republica Moldova, reluarea proiectului „Sprijin medical stomatologic” pentru copii din familii cu probleme sociale și altele.
Tot în această aunare generală au fost aleși delegații la Convenția Națională a Cluburilor Lions din Districtul 124 România, care va avea loc la Iași, în luna mai.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

3
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. T
    Tara arde şi baba ... ne serveste!
    14 aprilie 2014, 05:16
    0

    Tara arde şi baba … ne serveste! Ăsta ar fi un slogan potrivit pentru toţi aceşti „clubişti” aşa zişi elitişti … na că a ieşit cu rimă

  2. c
    colonesti
    14 aprilie 2014, 10:41
    0

    Clubul LYONS de circa 5- 6ani ,an de an ofera copiilor ce provin din familii defavorizate si frecventeaza Centrul de zi Colonesti cadouri substantiale constind in haine,incaltaminte,dulciuri si alimente spre bucuria acestora.Eforturile dumneavoastra au facut sarbatorile mai frumoase. Felicitari si multumim domnilor membri ai clubului Lyons pentru omenia dumneavoastra si va dorim sa continuati frumoasa activitate spre bucuria unor copii nevinovati.Oricind la Colonesti va purtam recunostinta.Iar noi cei care nu contribuim cu nimic sa nu jicnim oameni nevinovati,este pacat mai ales ca suntem in Saptamina Mare a sfintelor sarbatori de PASTE…

  3. F
    Faptele nu liderii conteaza
    15 aprilie 2014, 07:13
    0

    Tocmai ca e saptamana mare si ar trebui sa fim mai discreti, mai smeriti. Nu ar trebui sa alergam dupa imagine ci să lasam ca faptele sa vorbeasca. Felicitari membrilor de rand!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.