Iata ca, totusi, roata se-nvirte: Moscova nu (mai) crede in minuni si risca totul pe o carte. Miza jocului este gazul rusesc, care din moneda forte de schimb, cu puteri de conditionari geopolitice, este pindita de pericolul, iminent, de a-si pierde din valoare prin decapitalizare. Mutarea surpriza ar putea fi Bucurestiul, care din outsider se poate trezi in postura de as de trefla intr-o partida de pocker economic cu doi parteneri care joaca fullul american, dar si cu tot atitia cistigatori potentiali. Chiar daca nu au fost formulate in termenii respectivi, esenta comentariilor aparute in ultimele zile in presa moscovita se inspira din aceeasi realitate pe cit de surprinzatoare si alarmanta, pe atit de ingrijoratoare: incotro?!; cu cine, cit de repede?… pentru ca timpul nu asteapta si orice clipa se poate transforma in cistig sau in paguba. Iar verdictul se afla in capitala Romaniei! Depinde, insa, cum se va gestiona aceasta nesperata oportunitate. Iar lucrurile au inceput deja sa se miste. Doi inalti reprezentanti ai Gazprom-ului, unul dintre acestia fiind insusi Vlad Rusakov – seful Departamentului de Dezvoltare Strategica al binecunoscutului concern energetic rus, s-au deplasat la Bucuresti, la mijlocul saptaminii trecute, unde au avut consultari cu reprezentanti ai Distrigaz-Sud, cit si cu unele oficialitati din Ministerul Economiei. Intrevederile si chestiunile abordate s-au desfasurat in spatele usilor inchise din moment ce relatarile din presa romaneasca au fost parcimonioase si constatative. Chestiunea e prea serioasa spre a fi scoasa la expunere libera, insemnind o schimbare de directie. Iata, insa, ce aflam din publicatia moscovita Kommersant, care consacra spatii generoase subiectului in cauza: proiectul gazoductului South Stream risca sa se impotmoleasca, in conditiile in care un al doilea proiect similar, Nabucco, are sanse reale de a fi pus in aplicare. Acestea despart, sau unesc, doua lumi. Rusii contabilizeaza deja o intirziere de doi ani de zile si simt tot mai acut amenintarea ce planeaza pe deasupra capetelor. Principalul lor partener, Bulgaria, si-a schimbat radical atitudinea, nemaifiind interesata de o participare ce paruse sigura si definitiva pina la incidentele militare din Georgia si evolutia situatiei politice din cele doua republici secesioniste. „Moscova intinde momeli in speranta ca Bucurestiul le va inghiti. Romanii sunt ademeniti nu doar cu profituri economice, ci si cu avantaje politice”, tine sa sublinieze ziarul. Impacarea s-ar putea numi trecerea Republicii Moldova in sfera occidentala de influenta, poate chiar si cedarea Transnistriei?
Sigur, astfel de scenarii contin si o doza apreciabila de scepticism. Dupa ce romanii au fost tratati de sus de catre Vladimir Putin si compania, intr-un sistem de relatii ca de la stapin la sluga, iar Gazprom-ul ne-a pus serios la plata, e greu de crezut ca, acum, bataia amicala pe umar ar putea sterge dintr-o data asperitatile care ne-au tinut atit de departe si care ne costa atit de mult. Tara noastra are rezervat, la aceasta ora, rolul de balanta in razboiul rece purtat de Rusia contra Uniunii Europene. Si e greu de crezut ca, in conditiile in care insasi Romania este membra a acestui organism, ar fi dispusa sa faca jocul aliatului care pina mai ieri ii era dusman. Prin proiectul South Stream, rolurile se schimba exponential: rusii devin dependenti de romani. E posibila, asadar, aceasta mezalianta, dictata de interese care, totusi, nu le sint straine?, se intreaba gazetarii moscoviti. Nadejdile se afla in fata, la vedere, dar ingrijorarea pindeste de dupa usa. Cunoscuta fiindu-ne versatilitatea proverbiala in chestiuni politice majore, orice scenariu are sanse de a fi pus in scena. S-avem doar putintica rabdare, intrucit timpul preseaza cu tot mai multa putere. Si ceva optimism in acest ocean de incertitudini in care ne scaldam: ni se va oferi, totusi, sansa de a scapa de obsesia deconturilor tot mai mari la gazul rusesc? Un posibil raspuns ar putea veni dinspre palatul Cotroceni.
ion a zis
rusii devin dependenti de romani ?!?
hahahaha, buznea baiete, mai lasa-ne cu c…in balta !
acu kiar ca e prea de tot !!!