Cu începere de la 1 octombrie, garnitura de directori ai Direcției de Sănătate Publică (DSP) include un nume nou. După pensionarea la cerere a doctoriței Angela Aflorei, care ocupa unul dintre fotoliile de directori adjuncți, la șefia DSP s-a alăturat și medicul Cecilia Rugină. Aceasta va ocupa postul de director adjunct pe probleme ale managementului sanitar, funcție girată pînă la sfîrșitul lunii trecute de medicul igienist Marin Buștuc. Acesta a fost numit, tot de la 1 octombrie, în funcția de director adjunct pe probleme de medicină preventivă, post rămas liber după ieșirea la pensie anticipată a doctoriței Aflorei. Toți cei trei directori aflați acum în fruntea DSP vor susține la începutul anului viitor concurs pentru ocuparea funcțiilor și vor depune și jurămîntul de funcționar public. După intrarea în rîndul funcționarilor publici, directorii care lucrează și în cabinete private vor fi nevoiți să aleagă una dintre cele două variante. (Cezara DUȚĂ)
Schimbări de șefi la Direcția de Sănătate Publică
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.