Regulamentul de acordare a facilităților la transportul urban cu mijloacele de transport în comun ale societății Transport Public SA pentru elevii din învățământul obligatoriu și liceal acreditat sau autorizat de pe raza municipiului Bacău a fost modificat.
Consilierii locali băcăuani au votat aceste modificări la ultima ședință. Prin Hotărârea Consiliului Local Bacău din octombrie 2013 s-a aprobat acest regulament, dar acum s-a modificat anexa care prevedea perioadele de timp și tarifele pentru acordarea acestor abonamente. „Prin Anexa 2 la Regulament sunt stabilite perioadele de valabilitate și tarifele abonamentelor pentru anul școlar 2013 – 2014 – se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre. În vederea echilibrării efortului financiar făcut de elevi pentru achiziționarea abonamentelor până la sfârșitul acestui an școlar, se propune modifcarea Anexei 2 a acestui regulament în sensul modificării perioadelor de abonare pentru perioada 1 martie 2014 – 20 iunie 2014, configurate inițial într-un abonament trimestrial și unul lunar, cu o contribuție a elevului de de 52,5 lei, respectiv 13 lei, la o configurație a abonamentului de două luni, cu o contribuție din partea elevului de 33 lei, respectiv 32,5 lei”.
Elevii beneficiază de facilitatea de a plăti jumătate din prețul abonamentului, cealaltă jumătate fiind suportată de Consiliul Local Bacău.
Lasă un răspuns