Schimbul valutar, o afacere bănoasă

• Casele de schimb valutar au apărut ca ciupercile după ploaie

Odată cu libertatea de a demara o afacere, românii au învățat repede să se orienteze la cele mai ușoare. Dacă amanetul a însemnat doar oficializarea împrumuturilor cu gaj (care existau oricum și pînă la Revoluție), casele de schimb valutar – atît cele ale băncilor comerciale cît și cele din afara lor – sînt apanajul anilor de după 1989. Înainte de anul pomenit, deținerea de valută în numerar nu era permisă persoanelor fizice. Cei care lucrau în străinătate sau primeau bani „de afară” nu-i aveau în mînă, ci îi aveau într-un cont – de regulă la Banca Română de Comerț Exterior -, din care puteau face cumpărături la fostele magazine Comred sau de la hoteluri ca „Decebal”. Norocoșii care plecau în străinătate obțineau valuta necesară doar prin Banca Națională. Din 1989, lucrurile au luat altă întorsătură.

Libera circulație a impulsionat schimbul valutar

În prezent, casele de schimb valutar se găsesc efectiv la tot pasul. În centru municipiului Bacău, de exemplu, sînt una lîngă alta. Mai mult, au apărut și în zone relativ periferice. Numărul lor a crescut exploziv în ultimii doi ani.

Inițial, apariției caselor de schimb valutar a fost determinată de libertatea de circulație. Chiar dacă exista regimul vizelor, plecarea peste graniță – fie legal, fie „la negru” – a devenit ceva obișnuit. Primele care s-au orientat la schimbul valutar pentru persoanele fizice au fost băncile, care aveau condițiile și numerarul necesar. Un timp, legislația valutară le-a favorizat. Din cauza a tot felul de restricții, cei care voiau să aibă o astfel de afacere se lăsau de multe ori păgubași. Era și normal, atît timp cît ba se plafona suma în lei sau valută care putea fi deținută și operată la un punct valutar, ba trebuiau tot felul de avize pentru funcționare. A fost epoca de aur a valutiștilor, deoarece băncile nu făceau față de multe ori cererilor, iar celelalte case de schimb rămîneau ba fără lei, ba fără valută.

Acum trei ani lucrurile s-au schimbat. În primul rînd, legislația a devenit mult mai permisivă. În al doilea rînd, băcăuanii plecați în număr relativ mare în Occident au început să trimită valută acasă. Un punct de cotitură l-a constituit apariția liniilor rapide de transfer ale banilor, cum ar fi Western Union sau MoneyGram. În acest fel, cei care munceau în Israel sau erau plecați în alte țări au putut trimite acasă sume mari în valută. Un alt punct de cotitură l-a constituit scoaterea regimului vizelor pentru spațiul Schengen. În acel moment, numărul caselor de schimb valutar s-a mărit considerabil, deoarece cantitatea de valută cerută și oferită la schimb s-a mărit. În plus, numărul valutelor solicitate a crescut de asemenea. Pe lîngă dolari și euro, au apărut oferte și solicitări de lire sterline, coroane suedeze, yeni japonezi, forinți ungurești etc.

În prezent, la casele de schimb valutar băcăuane găsești cam tot ce circulă prin Europa.

Schimbul valutar nu dă prea mare bătaie de cap celor care au afacerea

Un punct de schimb nu presupune decît ceva investiții inițiale. Trebuie un spațiu mic, dar situat cît mai în buricul tîrgului, dotat cu un birou. Un telefon este util. De asemenea, este bine ca posesorul să aibă un seif și un sistem de alarmă. Bineînțeles este necesar ceva numerar – atît în lei, cît și în valutele vizate la schimb. Numerarul trebuie să fie în sume relativ mari, deoarece casele de schimb au zile în care fac tranzacții mari, de ordinul zecilor de mii de dolari și/sau euro, mai ales la sărbători sau vara, în perioada de vacanță. Dacă se poate, un aparat de verificat valuta nu strică. Cei care au un astfel de punct trebuie să aibă cazierul curat cel puțin în materie de trafic cu valută falsă. Restul avizelor sînt cele obișnuite la societățile comerciale. Și cu asta, afacerea poate porni.

Trebuie reținut că în județul Bacău utilizarea valutei false nu a fost și nu este la modă. Cazurile întîlnite au fost rare și au pornit mai degrabă din alte părți. De asemenea, județul n-a înregistrat pînă acum cazuri de tîlhării la casele de schimb. Una peste alta, afacerea este relativ la îndemînă celor care au ceva bani. Doar că segmentul de piață s-a cam saturat și concurenșa este acerbă. (Gabriela PASCU)