Filiala din Onești a școlii bucureștene Terpsidava a început, de curînd, cursurile de dans, muzică și modeling. Cursurile se desfășoară în Sala de Balet a Casei de Cultură din Onești, în fiecare sîmbătă și duminică, începînd de la ora 10.00. Dansatorii, cu vîrste cuprinse între 5 și 90 de ani, se pregătesc pe patru secțiuni: standard, latino, muzică și modeling. La secțiunea „standard” se învață dansuri cum ar fi slow fox, vals lent, tango, vals vienez sau quick step, iar la secțiunea „latino” sînt exersate genuri precum samba, cha-cha, rumba, passo doble sau jive.
La secțiunea „muzică” figurează unele dansuri moderne, cum ar fi hip-hop, etno sau pop-dance, iar secțiunea „modeling” include mișcare scenică, vestimentație, ședințe foto, prezentare de modă și ședințe video. “Dacă ating un anumit nivel, suficient de ridicat, elevii noștri vor fi promovați intens, inclusiv prin intermediul unor spectacole”, a declarat Simona Rusu, coordonatorul școlii oneștene. (George MARTIN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.