Colegiul Tehnic „Petru Poni” din Onești tinde să devină, în aceste zile, un serios concurent pentru firmele din oraș care și-au dezvoltat afaceri în domeniul auto. Asta, pentru că, de curînd, colegiul oneștean a introdus și școala de șoferi printre profilele sale de activitate. Dănuț Oprea, directorul acestei unități de învățămînt, spune că sînt pregătiți în cadrul noii secții șoferi profesioniști care vor avea, la sfîrșitul școlii, carnetul de conducere plin de ștampile trecute în dreptul tuturor categoriilor. „Ne vom orienta, în scurt timp, și către cursurile de pregătire pentru amatorii de permise auto de categoria B. Prețurile vor fi, evident, competitive cu piața oneșteană, așa că vom deveni un concurent serios pentru școlile de șoferi din Onești”, spune directorul Oprea. (Elena SOLOMON), la sfîrșitul școlii, carnetul de conducere pl
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.