Școala de vară a viitorului inginer la Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău

Andra Juverdeanu

În perioada 26-30 iunie 2023, Facultatea de Inginerie a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, a fost gazdaprimei ediții a „Școlii de vară a viitorului inginer”. În cadrul școlii de vară au fost prezenți elevi de la colegii și licee din Bacău, Onești și Comănești, din clasele a IX-a, a X-a și a XI-a, care și-au dorit să experimenteze ce înseamnă viața de student în campusul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău. 

Timp de 5 zile, elevii au participat la 11 ateliere și au fost introduși de profesori dedicați în magia ingineriei. Mulți dintre ei au aflat despre domenii noi care, după absolvirea acestei școli, li se par drumuri de urmat în viitorul profesional. Zi după zi au descoperit ce înseamnă calitatea în inginerie, utilizarea imprimantelor 3D, tainele rețelelor de calculatoare și internetul lucrurilor. Elevii au înțeles importanța utilizării surselor regenerabile de energie și ce înseamnă eficiența energetică, au văzut legătura dintre chimie, alimentație și arta culinară, au făcut o incursiune în tainele biochimiei, au aflatcum poate fi monitorizat mediul cu ajutorul unor tehnologii neconvenționale, care sunt parametrii unui „aer curat ”, au văzut cum se creează conținut pentru ochelarii VR cu ajutorulunor dispozitive dedicate și au făcut o incursiune în lumea afacerilor prin intermediul metodelor specifice antreprenorialului. Pe lângă aceste ateliere strict tehnice, elevii au participat și la un atelier de consiliere în vederea alegerii unei viitoare cariere, realizat împreună cu specialiștii de laDepartamentul de consiliere profesională a Universității,  precum și la ateliere distractive și de cunoaștere, organizate împreună cu Liga Studențească. Alături de elevi s-au aflat profesorii de la colegiile și liceele participante la activitate.

„Școala de vară se înscrie în categoria activităților extracuriculare pe care Facultatea de Inginerie le desfășoară. Ne-am bucurat să avem în mijlocul nostru tineri talentați și curioși care au putut să experimenteze, pe parcursul unei săptămâni, diferite teme din domeniul științelor inginerești, domenii pentru care Facultatea de Inginerie formează specialiști. Avem convingerea că le-am trezit interesul și că unii dintre ei vor fi viitorii studenți ai Facultății noastre”, a declarat conf. dr. ing. Mirela Panainte – Lehăduș, decan Facultatea de Inginerie.

La festivitatea de încheiere a Școlii de vară a viitorului inginer, elevi ai Colegiului Național „Vasile Alecsandri”, Colegiului Național „Gheorghe Vrânceanu”, Colegiului Național „Ferdinand”, Colegiului Național Pedagogic „Ștefan cel Mare”, Colegiului „Mihai Eminescu”, Colegiului „Nicolae Vasilescu Karpen”, Liceului tehnologic „Anghel Saligny” din Bacău, Colegiului tehnologic „Dimitrie Ghika” din Comănești și Colegiului tehnic „Gheorghe Asachi” din Onești și-au exprimat bucuria de a fi participat la prima ediția a acestei școli și au subliniat că și-au făcut prieteni noi și au descoperit lucruri interesante.

„Ne bucură entuziasmul și interesul elevilor pentru Facultatea de Inginerie și așa cum ne-au sugerat ne vom strădui să venim la ediția viitoare cu propuneri la fel de interesante, precum și cu o perioadă mai mare de timp alocată școlii de vară”, Roxana Grigore, prodecan activități didactice, Facultatea de Inginerie.

Printre testimonialele elevilor participanți la Școala de vară a viitorului inginer amintim:

​„Mie mi-a plăcut această școală de vară, chiar dacă a fost scurtă, mi-am făcut prieteni, m-am distrat, mi-au plăcut foarte mult diferitele laboratoare și tot ceea ce mi s-a arătat”, Anastasia Mitrofan, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” din Bacău.

„Mi-a făcut foarte mare plăcere să fac parte din acest proiect, am descoperit foarte multe lucruri noi, mi-am făcut prieteni noi”, Oana-Elena Calu, clasa a X-a la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” din Onești.

„Școala de vară a fost frumoasă, profesori foarte interesanți, cu profile la fel de interesante, ne-am și distrat, a fost foarte bine”, Alexandru Eduard Manoliu, clasa a X a la Colegiul Național „Ferdinand”, Bacău.

„A fost o experiență foarte frumoasă, am învățat lucruri noi și m-a ajutat să mă hotărăsc spre ce domeniu mă voi orienta în viitor”, Robert Nicodim, clasa a XI-a la Colegiul Tehnic „Dimitrie Ghika” din Comănești.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.