Fundatia de Sprijin Comunitar din Bacau a organizat, pentru prima data in acest an, in municipiul Bacau, Scoala de Vara. Din cauza ratei mari a infractionalitatii in rindul minorilor si a abandonului scolar din cartierul Tache, reprezentantii FSC au ales drept locatie, pentru acest proiect, scoala Domnita Maria. Aici, copiii cu situatie familiala precara participa, timp de o saptamina, la activitati educative si recreative, menite sa le pastreze interesul pentru scoala si sa-i determine sa-si continuie studiile. In acest proiect li s-au alaturat voluntarilor bacauani si patru voluntari din Marea Britanie si patru din Irlanda. Cu ajutorul lor, copiii din cartierul Tache invata limba engleza, sa danseze, sa cinte, sa socializeze si se distreaza in salile de pictura si pe terenul de sport. „Numarul copiilor care participa la aceste activitati este in continua crestere. Sint deosebit de incintata ca acesti copii raspund chemarii spre educatie si manifesta un deosebit interes pentru orice activitate care are loc in acest interval”, ne-a spus directorul scolii „Domnita Maria”, Elisabeta Diaconu. „Ma aflu pentru prima data in Romania si imi place foarte mult ceea ce am vazut aici. Oamenii sint deosebit de caldurosi si dornici de comunicare. Copiii sint minunati si, desi stiu ca nu au acasa o situatie tocmai buna, aici la scoala radiaza de fericire, se implica si imi este foarte drag sa lucrez cu ei. Vreau ca la anul sa petrec mai mult timp aici”, a spus Christine, voluntara din Irlanda. Scoala de Vara a reusit sa trezeasca interesul mai multor institutii scolare, astfel ca, dupa zona Podu Turcului si dupa cartierul Tache din Bacau, voluntarii FSC vor pleca, saptamina viitoare, in comuna Faraoani. Pina la deschiderea noului an scolar, voluntarii FSC vor impartasi din experienta lor copiilor din aceasta comuna si vor continua sa militeze pentru finalizarea invatamintului obligatoriu.
Lasă un răspuns