Școală de vară la Observatorul Astronomic Bacău. Participanții plătesc, dar trebuie să aducă lipici și foarfecă de acasă

Redacția Ziarul de Bacău

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău organizează prima ediție a Școlii de vară cu tematică de astronomie „Mini – Astronomie practică”, la sediul Observatorului Astronomic „Victor Anestin”. Școala se va organiza contracost, în perioada 07 – 09 august 2024, iar participanții trebuie să aducă lipici și foarfecă de acasă.

Pe parcursul celor 3 zile, copiii vor desfășura activități practice, vor face observații astronomice, vor participa la ghidaje în expozițiile Observatorului Astronomic și vor viziona spectacole în sala de planetariu.

Activitățile din cadrul școlii de vară sunt adresate copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani. Numărul maxim de participanți este 25.

Programul școlii de vară

7 august orele 10:00 – 13:00

– deschiderea Școlii de vară de astronomie (înscrierea participanţilor şi prezentarea programului);

– ghidaj în expoziția „Sistemul Solar”;

– vizionarea spectacolului de planetariu „Satelix”;

– construirea machetei unei căști de astronaut.

8 august orele 10:00 – 13:00

– ghidaj în expoziția „Astronautica”;

 – vizionarea spectacolului de planetariu „Partea întunecată a luminii”;

– observații astronomice asupra Soarelui (în condițiile în care cerul va fi senin);

– construirea machetei unui astronaut.

9 august orele 21.00 – 22.30

– identificarea constelațiilor pe bolta cerească (de pe terasa panoramică);

– observații astronomice asupra Lunii prin instrumente astronomice (în condițiile în care cerul va fi senin);

– acordarea diplomelor de participare.

Participanții la școala de vară sunt rugaţi să aducă cu ei o foarfecă și lipici/bandă adezivă, necesare la realizarea machetelor. 

Taxa de participare: 20 lei/zi/participant.

„Pentru înscrieri vă rugăm să confirmați participarea la activitățile școlii de vară (numele copilului, vârsta și un număr de telefon de contact), printr-un mesaj pe Whatsapp la numărul de telefon 0745941135”, precizează organizatorii, într-un comunicat. 

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. D
    Dragos
    10 iulie 2024, 06:56
    0

    Au ani de zile de cand fac acelasi lucru, acelasi ghidaj, aceleasi filme de planetariu, aceleasi machete si aceleasi observatii la luna o data pe luna, ca altceva nu stiu sa gaseasca pe cer…

    Jenant muzeu, ca observator astronomic nu e!
    Pariu ca seful de acolo e numit politic si nu stie sa faca nimic?

  2. L
    Lili
    10 iulie 2024, 16:25
    0

    E frumos acolo la observator. Cam cald, de te trec toate apele, dar e frumos. Cand il vezi prima data – atat. Am fost o data cu familia si mi-a placut. Am fost a doua oara si mi s-a parut ca ceva se repeta pe fundal…prezentarea, dar si filmul. Dar cand am ajuns a treia oara cu niste prieteni din afara si totul era cuvant cu cuvant la fel, ba chiar si filmul din planetariu a trebuit sa il vedem a treia oara „ca ala era programat” – serios??? Iar telescopul… lasa impresia ca nu au voie sa il foloseasca decat la ocazii speciale!!!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.