Şcoala de vară „Responsabilitate faţă de viitorul nostru” la Universitatea „Vasile Alecsandri”din Bacău

Andra Juverdeanu

Vineri, 12 iulie 2024, s-a încheiat a II-a ediţie a Şcolii de vară „Responsabilitate faţă de viitorul nostru”, realizată la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău în cadrul proiectului CNFIS-FDI 2024 F-0492: Acţiuni integrate pentru creşterea calităţii procesului de cercetare ştiinţifică la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău (acronim UBc4Research).

Evenimentul, organizat în colaborare cu Liga Studenţilor din cadrul Universităţii, s-a bucurat de participarea unui grup de profesori şi elevi de la unităţi de învăţământ din Bacău, Buhuşi, Răchitoasa, Tg. Ocna și Gura Humorului.

Curiozitatea şi dorinţa de a experimenta i-au adus pe elevi în laboratoare, unde cadrele didactice de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău au pregătit activităţi atractive, care au acoperit toate domeniile în care Universitatea oferă formare la nivel de licenţă, master şi doctorat. Una dintre activităţi a fost derulată la Observatorul Astronomic „Victor Anestin din Bacău. De asemenea, s-au desfăşurat şi activităţi sportive, iar serile au fost dedicate activităţilor recreative, discuţiior şi schimbului de experienţă şi de impresii între participanţi.

Conform feedback-ului primit de la participanţi, toate atelierele au fost apreciate, în mod diferit, în acord cu interesele şi pasiunile elevilor. Unii au fost atrași de aspectele specifice diferitelor domenii, în funcție de aria de interes, iar alţii au apreciat activităţile de grup, ori au evidenţiat rolul diversităţii şi al conştientizării efectelor acţiunilor întreprinse asupra comunităţilor şi mediului global.

Firul roşu care „a legat” toate activităţile a fost atitudinea de „a fi responsabil”. Această abordare a fost gândită în acord cu aplicaţia „Responsabilitate faţă de generaţiile viitoare”, propusă în cadrul apelului ERASMUS+ European University Initiative (Iniţiativa pentru Universităţi Europene) din ianuarie 2024, la care Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a colaborat, în cadrul alianţei de universităţi „UP University”. 

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.