Școlile au fost un alt obiectiv luat în vizor de Gheorghe Baban. „Cînd am venit, în comună era o singură școală din beton. Celelalte erau din pămînt. Garduri, magazii și, mai ales, geamuri nu aveau. Am găsit, mare noroc, un geamgiu priceput din comună și, cu materiale luate pe datorie de la fabrica de geamuri din Buzău, ne-am apucat și am reparat toate ferestrele. Am pus cam 600 de geamuri, care ne-au costat, în 2000, aproximativ 36 de milioane de lei. Nici WC-uri nu erau, doar niște gropi, ca pentru gunoi. Am săpat și de astea”, ne spune primarul. Nu s-a oprit aici. în satul Oncești este în curs de finalizare o școală, cu clase de la a I-a la a X-a, costruită cu fonduri de la Banca Mondială – patru miliarde de lei. O altă nouă instituție de învățămînt este cea din în satul Tarnița. La Taula, a închiriat un spațiu și a înființat și aici o școală. „Mergeau ăia mici, cîte patru kilometri, prin zăpadă. Mi s-au promis bani pentru școala de la Taula. Am făcut și studiul de fezabilitate. Ne-a costat 50 de milioane. Dar mi-au luat banii două doamne pesediste, de la Inspectoratul Școlar și i-au dat pentru o școală la Horgești, ca să le iasă candidatul la primărie. A ieșit tot un om al Alianței D.A., așa că nu-mi pare rău de investiția pierdută, ci doar de banii cheltuiți cu studiul de fezabilitate”, își amintește Gheorghe Baban. a înființat și
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.