Am vorbit în perioada asta așa mult despre școală, încît am obosit și sincer cred că deja m-am și săturat. M-am săturat să mă gîndesc cît costă caietul ăsta sau cît va costa manualul ăla. Numai cifre am în cap și numai calcule am de făcut, ca să nu-i sperii prea mult pe părinți, care trebuie să își împartă veniturile astfel încat să mă trimită și pe mine la școală.
Farmecul vacanței a pierit în clipa în care am văzut prețurile manualelor de anul acesta. Fără îndoială, în acest moment să faci un liceu este chiar un lux. Și mă consider un caz fericit, în care ambii părinți au cîte un serviciu, dar nici nu vreau să mă gîndesc la cei care au mama casnică și tatăl șomer. În aceste cazuri sigur s-a pus problema abandonării școlii, mai ales dacă nici copilul nu are tragere de inimă pentru carte.
De aceea, într-un fel am răsuflat ușurată, cînd am văzut în liceu (Colegiul Național Ferdinand I) o cutie de la F.S.C. (Fundația de Sprijiin Comunitar) și chiar o lădiță în care erau pungi cu rechizite donate de elevii liceului, într-un program inițiat sub sloganul: „Ajută-i să meargă la școală”.
De asemenea, chiar citind din presa locală am aflat că nu numai F.S.C.-ul are un astfel de program, ci și Crucea Roșie, care prin acțiunea „Ghiozdane pentru cei mici” a găsit numeroși oameni cu posibilități financiare care să-i ajute pe viitorii școlari.
M-am bucurat cînd am observat o atitudine pozitivă din partea celor de vîrsta mea și, de asemenea, m-am bucurat că am putut participa și eu la un bine făcut altuia. Și sper ca de acum să privesc cu mai multă seriozitate faptul că pot merge la școala și mă pot bucura de anumite condiții. (Lidia BUTACU)
Lasă un răspuns