Peste 500 de copii din județ nu au putut ajunge la cursuri ieri dimineață, din cauza drumurilor blocate de ninsori. Directorii de la patru școli din mediul rural au anunțat Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) că unitățile de învățământ au fost închise ieri. Este vorba de școlile cu clasele I – VIII din Ciuturești, comuna Odobești, unde învață 150 de copii, Călugăreni (275 elevi), și două școli din Lipova – sat Mâlosu (60 de copii), Sat Nou (40 de elevi). „Ne-au anunțat că doar astăzi (ieri, n.r.) nu se desfășoară cursuri. Copiii nu au putut ajunge la școală, dar se intervine pentru deblocarea drumurilor. Urmează acum ca fiecare școală să stabilească modul de recuperare a orelor pierdute, fie într-o altă zi, fie câte o oră la sfârșitul programului”, ne-a declarat inspector Claudia Merticaru, purtătorul de cuvânt al ISJ.
(Cătălina CHIFU)
Lasă un răspuns