Unitățile de învățămînt din județul Bacău mai au la dispoziție trei săptămîni pentru a-și realiza dosarul de participare la programul de „Școală Europeană”. Proiectul a fost demarat recent de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului pentru a sprijini eforturile României de accelerare a pregătirilor pentru integrarea în Uniunea Europeană. Competiția este deschisă unităților de învățămînt care au desfășurat sau derulează proiecte sau activități de cooperare europeană, care pot avea în vedere fie instituția, pe ansamblu, fie personalul didactic sau elevii, individual sau în echipe. În Bacău, programele europene cele mai frecvent derulate în școli sînt cele care vizează resursele umane, cum ar fi Socrates, Leonardo da Vinci sau Comenius, sau care au atras fonduri de la Phare sau RICOP. „Termenul limită pînă la care școlile pot trimite dosarul expiră pe 1 decembrie. Dosarul trebuie să cuprindă formularul de candidatură, un portofoliu ilustrativ, programele manageriale pentru perioada 2001- 2004”, spune Angela Sterpu, inspector cu probleme de integrare europeană în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bacău. Evaluarea candidaților se va face în intervalul decembrie -ianuarie, iar acordarea certificatelor va avea loc în luna februarie. Certificatul de „școală europeană” este valabil pentru o perioadă de trei ani, după care instituțiile de învățămînt trebuie să concureze din nou pentru a-l obține. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns