Unitățile de învățămînt din județ vor fi verificate la sînge de inspectorii din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) din Bacău. „Am primit de la Ministerul Sănătății o adresă prin care vom începe o amplă campanie de verificări în școli. Aceasta presupune două etape. în prima, pînă la 31 august, se vor evalua toate unitățile de învățămînt, iar în a doua, pînă la 15 septembrie, se vor da avizele sanitare de funcționare, stabilindu-se astfel ce școli vor putea funcționa și care nu”, ne-a declarat medicul Marin Buștuc, director adjunct la DSP Bacău. Mai-marii instituției băcăuane spun că în primul rînd vor fi evaluate școlile din localitățile inundate. Apoi, controalele vor urmări modul în care este asigurată curățenia, dezinfecția, cum se asigură aprovizionarea cu apă potabilă, modul în care se colectează și depozitează deșeurile, cum funcționează grupurile sanitare, precum și pregătirea medicilor de familie și a celor școlari pentru examenul medical periodic pe care trebuie să îl facă elevilor la început de an școlar. Unitățile școlare fără surse de apă potabilă vor fi obligate să se doteze cu recipiente prevăzute cu robineți care să asigure minim cinci litri de apă pe zi de elev, pentru băut și spălat pe mîini. Școlile care au cantine trebuie să aibă recipiente prin care să asigure 100 de litri de apă pe zi pentru fiecare elev. Inspectorii DSP Bacău s-au arătat în ultimii ani mereu intransigenți în privința autorizării școlilor, dar asta numai la debutul controalelor, pentru că la început de an s-au deschis toate școlile, deși multe dintre ele erau departe de asigurarea unor condiții igienico-sanitare pentru elevi, așa cum scrie la carte. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.