Scopuri și mijloace

Europa federală – patria noastră viitoare

Cînd trecem de la minorat la majorat nu simțim o transformare bruscă și vizibilă a trupului, minții și sufletului nostru. Cel mult, realizăm că am trecut încă o bornă pe foaia de parcurs a vieții. Maturizarea vine treptat și, uneori, pentru unii, vine foarte tîrziu. Și astfel antropologia indivizilor poate deveni un bun model pentru antropologia socială. În fond, și societățile, ca și oamenii, se nasc, îmbătrînesc și mor. Și tot ca și la oameni, societăților li se potrivește un dicton ad-hoc ce circula insistent în lunile și săptămînile de dinainte de căderea regimului despotic al lui Ceaușescu: „The right man at the right place. Die at the right time!” („Omul potrivit, la locul potrivit. Mori la timp!”). Structurilor actuale ale statului-națiune li se aplică perfect acest dicton cu nuanța că „die at the right time” este o decizie mult mai greu de luat și de aplicat.
Pentru conducătorii statelor-orașe din Italia premodernă (pentru a mă referi la spațiul și la epoca înțeleptului și omului politic de excepție care a fost Niccolo Machiavelli), decizia de a abdica de la conducerea orașului-stat și de a-l uni cu altele în ceea ce urma să se numească stat-națiune, a fost imposibil de luat pe cale pur rațională. Doar folosirea forței, a vicleșugului diplomatic și a rațiunii practice a făcut posibil procesul de integrare politică a fostelor state-orașe într-un mai mare, mai puternic, mai sigur și mai prosper stat-națiune. Au fost sacrificate principii sacrosancte, structuri organizatorice și chiar oameni au fost sacrificați pe altarul construirii noii realități politice naționale. Dumnezeu însuși a fost invocat în procesul de tranziție. „Dumnezeu a creat națiunile pe pămînt” este o lozincă invocată, adesea, și astăzi de către partizanii dogmatici ai statului-națiune. Acesta a fost creat, inițial, ca o structură autosuficientă, piața națională fiind o structură economică mai mare și mai eficientă decît micile piețe orășenești. În timp, odată consumată substanța societății moderne, lumea a realizat că dependența de exterior rămăsese ca și pe vremea statelor-orașe, doar că la o scară mai mare, mai greu de temperat și de gestionat.
Drama tranziției de la statul-națiune la statul-comuniune provine din obligația conducătorilor naționali de a renunța la ceea ce au promis electoratului lor: „vom asigure independența, integritatea și suveranitatea patriei”. În realitate, avem de-a face cu o independență națională iluzorie, cu o suveranitate statală (auto)limitată, cu o putere economică internă subminată mereu de forța crescîndă a pieței mondiale etc. Oare ce ar fi dacă în vreun document oficial s-ar preciza că printre mijloacele unei integrări europene eficiente s-ar adăuga și necesitatea lepădării de naționalism și localism? Atunci să auzi vaietele politrucilor rămași fără obiectul muncii, să auzi acuze de trădare de țară, de spionaj în favoarea unei puteri străine!
Tranziția de la statul-oraș la statul-națiune este modelul prin care putem să înțelegem tranziția de la statul-națiune la statul-comuniune. URSS a fost un experiment de aceeași natură, tarat însă de mentalitățile feudale și imperiale remanente. UE este un experiment mai rafinat și cu mijloace mult mai adecvate scopului. Folosirea forței armate nu mai poate fi un mijloc în acest complex proces politico-economic european și mondial. Înțelepciunea bazată pe informații corecte și adecvate va trebui să prevaleze. Dar cine să ofere demonstrații argumentate dacă nu cercetătorii și savanții, dacă nu profesorii și scriitorii cetății Europa, cetate aflată în plină construcție? Europa însăși a gafat la capitolul priorități lansînd, abia recent, apeluri disperate de consolidare a spațiului unic european al educației și științei. Or, după umila mea părere, trebuia investit masiv și eficient în educație și cercetare încă de la nașterea ideii Europei unite, cu jumătate de secol în urmă.
De acum înainte, prin cuvîntul „noi” vom înțelege nu doar peticul de pămînt numit Romania, ci toate Euro-peticele (bine) integrate sub numele de Uniunea Europeană. (Liviu DRUGUȘ, Universitatea Bacovia) construcție? Europa

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!