„Abateri de la calea adevărului”
Suveranul pontif Papa Pius al VI- lea s-a opus folosirii limbii maghiare în practicarea cultului catolic în Moldova. El a condus Biserica Catolică între anii 1775- 1799, timp în care primatul Ungariei și episcopul Transilvaniei, Batthyany, proveniți din familii îmbogățite în timpul căderii și dispariției regatului Ungaria, au lucrat prin diferite mijloace împotriva intereselor legitime ale populației de naționalitate română. Acești demnitari catolici au căutat și l-au aflat pe Peter Zold, paroh la Delnița-Ciuc, căruia i-au cerut să întocmească un raport mincinos asupra misiunilor catolice din Moldova. În același timp, unii dintre catolicii din Ungaria și Transilvania, sfătuiți și îndemnați de generali imperiali, înalți prelați și consilieri ai împăratului cereau protejarea catolicilor moldoveni, care se autointitulau „români de secole”, amenințați cu dispariția din cauza „persecuțiilor ortodocșilor”, deși trăiau în cea mai desăvîrșită armonie cu aceștia. Un preot, Zold, a întreprins o călătorie în Moldova și o alta la finele anului 1780, începutul lui 1781. La 11 ianuarie 1781, a prezentat superiorului său, Ignatius Batthyany, episcop catolic al Transilvaniei, raportul întocmit conform dorinței sale. Acesta a preluat o parte din neadevărurile scrise de Beke, admise de Bandinus, perfectate de iezuitul Tinon, privind fuga în Moldova, în 1420, a husiților unguri, sași, secui, unde s-ar fi așezat în satele populate de puținii catolici. Singurii care ar fi supraviețuit ar fi fost maghiarii, restul ar fi dispărut. O opinie cel puțin ciudată. Aceștia ar fi vorbit mai bine românește decît ungurește, fapt ce ar fi dus în curînd la dispariția lor. Acestora li s-ar fi adăugat un mare număr de secui catolici, fugiți din mai multe motive, din Gheorghieni, Ciuc, Trei Scaune, deși la finalul scrisorii a precizat că „am dat binecuvîntarea celei mai mari părți dintre fugari, aici în Transilvania, în anul 1768”. Episcopul Karwosiecki vizitase țara și a participat la consfătuirea cardinalilor de la Propaganda Fide, unde s-a analizat situația catolicilor de aici, în 1777, fără a se prezenta ceva referitor la refugierea secuilor și primejdia dispariției românilor catolici. La 5 octombrie 1787, episcopul Batthyany a expediat la Roma pe un călugăr, purtător al unui raport scris și semnat de el, în care a preluat neadevărurile inventate de Zold, adăugînd pe ale sale și solicitînd aprobarea trimiterii misionarilor maghiari, vorbitori ai limbilor română și ungară, în vederea salvării catolicilor din Moldova, neamenințați de nimeni dar care ar fi dorit serviciile religioase în limba maghiară, necunoscută de nimeni ca una liturgică și canonică.
Rapoartele statistice ale prefectului Rocehi arată că, în Moldova, trăiau 12.470 catolici, din care 11.170 în localitățile din bazinul Siretului.
Pius al VI-lea a primit cu uimire raportul lui Batthoyany, dar a scris cardinalilor Gonzaga și Antonelli să cerceteze toate documentele aflate în Cetatea Eternă și să fie întocmită o brevă în spiritul adevărului. La 2 ianuarie 1788 a fost expediată din Roma breva semnată de papa Pius al VI-lea, prin care au fost respinse toate propunerile cardinalului și episcopului Batthyany calificate ca „abateri de la calea adevărului”. Li s-a comunicat celor doi că misiunile din Moldova au fost constituite pentru a fi folositoare „indigenilor”, convertiți de la „schismă”. Misionarii aflați în Episcopia Bacău își îndeplineau în bune condițiuni serviciile către credincioșii vorbitori ai limbii române. Sentențios, papa a precizat că nu aprobă modificarea „unei lucrări bine realizate”. În cel de al 18-lea an al pontificatului său, la 29 august 1792, Pius al VI- lea a reluat problema, deoarece intervenise cardinalul Giuseppe Batthyany în același scop. De această dată, termenii corespondenței papale au fost pe măsura neadevărurilor prezentate de cei doi demnitari, nobili maghiari, incapabili să priceapă că românii aveau dreptul să trăiască liberi și neasupriți de ei. (Profesor doctor Dumitru ZAHARIA)
Lasă un răspuns