„Catolicii din Moldova nu vor să învețe limba maghiară”
Prefectul Rocchi despre românitatea și continuitatea catolicilor din Moldova
Fadele Rocchi a îndeplinit funcția de prefect al misiunilor catolice din Moldova între anii 1785 – 1795, acesta fiind urmașul lui Antonio Mario Mauro. În această perioadă se intensificase lupta autorităților imperiale și reprezentanților Bisericii Catolice pentru convertirea românilor ortodocși din Transilvania la cultul catolic și biserica organizată special pentru „autosfâșierea” neamului românesc trăitor în statul condus de habsburgi. Ortodocșii români îi înfruntau cu stoicism și eroism pe asupritorii de secole. La 2 iulie 1780, Casimirus Domokos și Leo Darvas, ministrul provincial și secretarul său, au scris despre succesele lor în privința convertirii calvinilor, luteranilor, arianilor, iudeilor din Transilvania și rezistența înverșunată a ortodocșilor în fața agresiunilor catolice. Giuseppe Garampi, nunțiul apostolic la Viena, caracterizîndu-l pe Moise Dragoș, episcop greco-catolic de Oradea Mare, ca zelos și devotat catolicismului și cuprins de ură împotriva ortodoxiei; activitatea acestuia s-ar fi desfășurat „în mijlocul unei națiuni grecești”, deși dioceza sa cuprindea în mod independent: Croația, Ungaria, Croația, Banatul Timișoarei și Maramureș. Raportul nunțiului apostolic din capitala habsburgilor asupra mulțimii românilor din cuprinsul statului respectiv este convingător. Documentele prezentate mai sus conving asupra aberațiilor afirmate de unii istorici maghiari care nu se pot debarasa de ideile exprimate Roest și toți ceilalți ca acesta. La fel de absurde au fost și cererile adresate de Batthyany de a i se încredința conducerea diocezei catolice Bacău, unde credința catolică să fie exercitată în limba maghiară, ceea ce nu se realiza în cuprinsul Episcopiei catolice de Alba Iulia, condusă de el, deoarece nu era permisă folosirea limbii maghiare în acest cult. Hrisovul domnului Moldovei Alexandru Mavrocordat (Dehbey), din 25 noiembrie 1783, convinge asupra revenirii locuitorilor din ascunzișurile pădurilor și locurilor ferite ale țării. Domnul n-a făcut diferențieri de nici un fel între catolici și ortodocși, așa cum nu făceau nici ei. Pretenția lui Batthyany de a prezenta Episcopia catolică Bacău drept o dioceză a sa a provocat iritare și nemulțumire în rîndurile misionarilor, iar aprecierea de a fi „incapabili să slujească în limba maghiară” i-a revoltat. Protestele acestora și ale credincioșilor s-au ținut lanț. Rocchi a raportat Sfîntului Scaun că episcopul Transilvaniei s-a informat de la un refugiat secui, pe care comunitatea catolică din Moldova îl alungase din mijlocul ei. Rocchi însuși îndepărtase din misiunea de la Grozești (Oituz) pe Posoij, trimisul lui Batthyany, datorită imoralității negustorilor cu vinuri și alte fapte reprobabile.
La 26 decembrie 1787, Fedele Rocchi a raportat cardinalului Antonelli că a vizitat toate misiunile și i-a întrebat pe credincioși dacă preferă serviciile în limba maghiară. Răspunsul a fost unic: „misionarii sînt trimiși în Moldova, nu în Ungaria. La Propaganda Fide au fost scrise două rezoluții, cu conținutul: „Catolicii din Moldova nu vor să învețe limba maghiară, iar misionarii sînt deciși să servească biserica în oricare altă provincie”.
În anul 1791, Rocchi, referindu-se la aprecierile raportate de Batthyany privind populația de origine maghiară din Moldova, le-a calificat: „false și foarte false” (fals, falsissimo dorsi in Moldavia intieri villaggi d’Ungaria, che ignorino la lingua moldava”, deoarece oamenii erau născuți și trăiau aici de multe secole. Este demnă de admirația tuturor românilor fermitatea cu care au știut să se apere catolicii din Moldova în fața agresiunii maghiaro-imperiale. Ajutorul dat de Rocchi a fost deosebit. (prof. doctor Dumitru ZAHARIA)
Lasă un răspuns