Scripta manent

Toleranță și libertate pentru practicarea cultelor religioase

* Papa Pius al VI-lea despre catolicii din Moldova

Activitatea desfășurată de către Ignatius – conte de Bathyany, promovat de habsburgi ca episcop catolic de Alba Iulia, a depășit cu mult limitele funcției religioase și pe cele ale normalului. Informațiile, preluate de la Zold și transmise Sfântului Scaun, au provocat efecte contrare așteptărilor sale și ale lui Giuseppe – conte de Bathyany, cardinal primat al Ungariei. Papa Pius al VI-lea, colaboratorii acestuia și-au dat seama că episcopul urmărea „schimbarea întregului sistem de organizare a misiunilor catolice din Moldova” datorită unor scopuri ultranaționaliste urmărite de cercurile politice și militare imperiale. Jakabfalvy, Bathyany, Zold, Posonij, ca și alții nu erau decît niște palide unelte ale politicienilor, generalilor și înalților prelați care urmăreau extinderea stăpînirii imperiale austriece asupra Moldovei și Țării Românești, folosindu-i cît de mult pe slujitorii catolici. Aceștia au scris în repetate rînduri Nunțiaturii Apostolice din Varșovia, episcopului de Bacău, prefectului de Iași că misionarii italieni nu ar fi fost de nici un folos catolicilor „maghiari” care ar fi populat așezările catolice de aici, deoarece nu cunoșteau și nici nu vorbeau limba maghiară și română, folosite de credincioși: prima „foarte rău”, iar pe cea de a doua ca pe una maternă.
Replica papaplă la enormitățile scrise de către acești demnitari pătimași, rău-intenționați, așa după cum rezultă din scrisorile expediate de ei către Sfântul Scaun, nu s-a lăsat prea mult așteptată. Rezultatele investigațiilor efectuate din dispozițiile directe ale lui Pius al VI-lea au dus la constatarea că locuitorii catolici din Moldova nu erau maghiari, ci români autohtoni care vorbeau cel mai mult și cel mai bine limba română. Pius al VI-lea, împreună cu Secretariatul de Stat și cardinalii conducători ai Propagandei Fide au adoptat hotărîrea din care rezulta că episcopul Bathyany era un om inabil, deci incapabil să constate și să comunice adevărul asupra problemei abordate de el însuși. La 2 ianuarie 1788, cu foarte puțin timp înainte de pătrunderea armatelor austriece în Moldova și Țara Românească, a fost expediată breva papală către „fratele Ignatius, conte de Bathyany, episcop de Alba Iulia”, prin care i s-a transmis că a tratat cu ușurință problema originii catolicilor moldoveni, a limbii vorbite de aceștia și a considerat ca absurdă pretenția sa ca Sfântul Scaun să aprobe numai pentru el dreptul de a recruta, de a instrui și de a expedia numai misionari de etnie maghiară pentru a fi slujitori ai românilor catolici din așezările moldovenești unde aceștia trăiau de veacuri, fiind serviți în problemele religioase ale cultului catolic de misionarii italieni aparținînd Ordinului franciscan al minorilor conventuali”. „In Moldova – a comunicat căpetenia statului pontifical, misiunile catolice au fost organizate de către Propaganda Fide încă din anul 1625, dar pentru credincioșii autohtoni, numiți în document <>”. Acestea au fost încredințate misionarilor franciscani conventuali. Sfântul Scaun a precizat că administratorii de parohii își îndepliniseră cu prisosință datoria de a-i sluji corect și onorabil pe enoriași, de a face să crească mereu numărul acestora, atît pe cale naturală, cît și pe cea a convertirii la catolicism a celor ce doreau să facă acest lucru aflat la îndemîna misionarilor. Rezultă în modul cel mai clar că cel care conducea lumea și cultul catolic nu a acceptat și nici nu putea să acorde credit unui om care transmisese numai neadevăruri. Pentru a fi mai convingător, Pius al VI-lea a transmis episcopului Transilvaniei mesajul că prefectul Rocchi a comunicat Propagandei Fide că de curînd fusese terminată construcția bisericii de rit catolic din capitala statului moldav. In acel moment se efectuau, ca și în timpurile trecute, toate serviciile divine – se cîntau și se rosteau – în limba română, ca și în cele vorbite de enoriașii străini, care formau o minoritate infimă, dar și rugăciunile și imnurile de slavă, atît în biserici, cît și pe drumurile publice, fără ca cineva să-i deranjeze pe cei în cauză. Existau, deci, toleranță și libertatea practicării cultelor religioase. In cuprinsul brevei papale, redactată în limba latină, ca și în toate dispozițiile papale, scrise direct de suveranul pontif sau de către Secretariatul de Stat al Sfântului Scaun, ca și în alte documente elaborate la Propaganda Fide, ordinele călugărești: iezuit, franciscan, paulin – nu există expresia „ceangău maghiar”, cu care erau porecliți, insultați și jigniți românii catolici de la răsăritul Carpaților, ca și alții din interiorul Transilvaniei. Prin breva papală expediată din Roma în data de 2 ianuarie 1788 Pius al VI-lea a făcut cunoscut episcopului Ignatius, care ocupa scaunul episcopal al Transilvaniei, că nu a aprobat modificarea organizării Episcopiei catolice Bacău, păstrînd încredințarea conducerii misiunilor de aici către călugării ordinului franciscan al minorilor conventuali, deoarece nu se putea înlocui conducerea unei instituții întemeiate de atîta timp, iar în activitatea desfășurată de aceasta nu s-au petrecut erori majore, care să impună adoptarea notificărilor solicitate.

prof. dr. Dumitru Zaharia
cum rezultă din scrisorile expediate de ei către Sfântul Scaun, nu s-a lăsat prea mult așteptată. Rezultatele investigațiilor

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!