• Hrisovul domnului Mihail Sturdza, privind hotarul răzeșiilor Cleja de Sus și Cleja de Jos
Toate plîngerile, jalbele, hotarnicile, hotărîrile instanțelor de judecată locale, ca și intervențiile făcute de Isprăvnicia ținutului Bacău, precum și scrisorile domnului Ioniță Sandu Sturdza și-au dovedit ineficiența în fața locuitorilor răzeși din cele două sate, formate din timpurile străvechi pe cursul pîrîului Cleja. Oamenii așezărilor respective erau convinși asupra justeței drepturilor de moștenire strămoșească asupra pămîntului pe care îl posedau în calitate de răzeși, bazați pe dreptul de protimisis, în conformitate cu care nimeni nu avea dreptul să se amestece în distribuirea părților răzeșești cuvenite fiecărui membru al comunității în cauză. Documentele păstrate de cei 60 de răzeși din cele două comunități conving că pentru prima dată s-a încercat rezolvarea neînțelegerii apărute între ei, în timpul domnului pe care aceștia l-au numit și scris „Pătru Gașpar voievod”, în realitate Gașpar Grațiani, care a condus Moldova în perioada februarie – septembrie 1620. Documentul, întocmit la 17 aprilie 1827 de Dumitru Chiriță postelnicel, arată că disputa era între neamurile de răzeși „Ciurăreștii” și „Cosăștii” pentru o parte de loc din trupul moșiei Cleja de Gios de către răzeșii Clejii de Sus. Acest postelnicel a mers „la fața locului”, a cercetat scrisorile și dovezile înfățișate de cele două părți. Respectînd hotarnica făcută de Velisar Chiriac, postelnicelul a decis ca acea parte de moșie „den Coada Bozașului spre amiază noapte în Valea Săgăi și de acolo tot în sus în Fundul Somușcăi, în Capul Dealului” și alte puncte scrise în document să rămînă în stăpînirea Ciurăreștilor, iar restul să rămînă în posesia răzeșilor din Cleja de Sus. Aici au fost arătate punctele: „pîrîul Răpătacului, drumul ce este deasupra Dubașului”, pîrîul Răcăciunilor. La 20 aprilie 1827, aga Răducan Prăjăscu, convingîndu-se de mulțumirea răzeșilor, a „mers la fața locului și în ființa a toată obștia răzășilor dintr-amîndouă părțile după hotarnica lui Chiriac Velisar den 1779 august 30”, a repetat punctele de hotar stabilite de postelnicel, adăugînd altele ca „Drumul Pătrășcanilor”, „Obîrșia Somușcăi, Valea Ră, piatră de hotar veche, curătura lui Antal Domșa și multe alte locuri, hidronime românești. Aga a poruncit lui Vasile Livescu și postelnicului Dumitru Chirița, „oameni vechi și cu știință, să întărească hotarăle vechi a moșiei făcută și însămnați de mini pe temeiul scrisorilor vechi… ce au clejănii răzăși”.
După scurtă vreme, răzeșii au revenit asupra hotărîrii, care dăduse satisfacție și asigurase liniștea oamenilor din așezările situate pe bazinul pîrîului Cleja. Pînă în anul 1835, au fost date alte documente pentru împăcarea oamenilor respectivi. Intrigi și răutăți ale unor persoane interesate să-i agite pe oamenii liniștiți, harnici și respectuoși din satele respective. Cum liniștea și munca sătenilor era amenințată, domnul Moldovei a intervenit și, din porunca sa, au fost efectuate noi cercetări la fața locului. Și acești trimiși domnești au cercetat documentele anterioare, între care au menționat, în afara celor prezentate de noi, pe acela întocmit de banul Enachi Conta, la 14 august 1777, cu privire la hotarele moșiei Lunca Mare (astăzi numită, fără temei istoric, Gheorghe Doja), în care au fost arătate multe date cu privire la satele de pe Cleja și cele învecinate. De asemenea, pentru respectarea adevărului a fost folosită pe larg hotarnica întocmită de Chiriac Velisar, în anul 1778 (7286). Avînd la bază documentele vechi, informațiile luate de la comunitățile răzeșilor din așezările de pe Cleja și ale celor învecinate, domnul Moldovei, la 10 iulie1835, a elaborat un hrisov pe care l-am preluat de la un om onorabil din Cleja, l-am depus și inventariat la Colecția de documente păstrată la Arhivele Naționale Bacău. Toate documentele referitoare la datele de pe Cleja și multe așezări au fost publicate de noi, în anul 1986, într-un Catalog (1400 – 1864), care cuprinde interesante informații documentare. Alte documente deosebit de importante privind așezările sătești Cleja sînt păstrate la Arhivele Naționale din Iași. Și unele și altele demonstrează organizarea străveche a localităților respective, continuarea populării lor, fără discontinuitate, de generațiile de români autohtoni. Iată de ce domnul Anton Coșa, urmaș al răzeșilor clejeni, avea obligația morală să-și respecte înaintașii, care au luptat cu înverșunare în virtutea dreptului „protimisis”, ca să-și apere proprietatea și libertatea, împreună cu întreaga comunitate de români de aici. Pentru acest domn n-au existat asemenea documente atunci cînd a scris cartea: „Cleja, monografie etnografică”, publicată în anul 2001 și lansată ca mare inovație științifică, deși a redus existența așezărilor de aici la perioada dintre 1696 – pînă în zilele noastre. Anumite comandamente politice și religioase, care n-au nimic comun cu cercetarea științifică, au impus autorului scrierea unei astfel de lucrări care nu reprezintă decît o contribuție la erodarea conștiinței de unitate națională a poporului român. (Prof. dr. Dumitru ZAHARIA)
Lasă un răspuns