Lajos Kossuth a fost o personalitate revoluționară de notorietate europeană, dar cu vederi extrem de contradictorii și activități practice în domeniul rezolvării problemelor naționale din Europa Centrală dintre cele mai retrograde, deoarece s-a situat pe poziția dobîndirii egalității în drepturi și libertății naționale numai pentru națiunea maghiară, în timp ce românii, slovacii, sîrbii erau considerați de el ca neamuri nedemne să se bucure de drepturi și libertăți similare maghiarilor.
În timpul revoluției din anii 1848-1849, pretinsul democrat european a provocat românilor numai distrugeri materiale, jafuri, incendieri de așezări, măceluri și crime. Peste 40.000 de români și-au găsit moartea din cauza activității revoluționare condusă de Kossuth.
În timpul exilului de după 1849, același personaj sinistru a continuat să elaboreze planuri războinice, care să ducă la decimarea totală a românilor care populau Ungaria, Banatul, Crișana, Maramureșul, Transilvania, Serbia, zone din Croația și Slovenia.
Corespondența adresată de democratul Kossuth lui Giuseppe Mazzini, pe parcursul anilor 1851-1852, păstrată astăzi în „Biblioteca Museo ed Archivio del Risorgimento” din Roma, convinge pe oricine asupra hotărîrii sale de a nimici un întreg popor român, dacă nu reușea să-l maghiarizeze, pentru realizarea planului său privind o singură națiune maghiară, care să vorbească numai o limbă și să aibă toți membrii societății numai un singur concept poilitic, deși se considera urmaș al regelui Ștefan I, cel care susținuse și convinsese asupra faptului că „statul unei limbi era o imbecilitate”.
Cea mai convingătoare dintre scrisorile de acest fel, realizate de revoluționarul democrat Kossuth către Mazzini, este cea redactată la 13 aprilie 1851. El era preocupat de crearea acelor condiții în care „românii din Transilvania, ca și cei din România, să ajungă încă odată la un război alături de Austria”. Atunci va fi „un război de exterminare” a acestora (une guerre d’extermination). Motivul care-l determina pe Kossuth să se gîndească la lichidarea tuturor românilor îl constituia faptul că acest neam își exprimase voința politică de a constitui un singur stat „Daco-Romania”, care să cuprindă și Transilvania, ca și celelalte teritorii ocupate de acest popor, dar care se aflau sub dominația Habsburgilor. Mazzini a solicitat ca acest revoluționar să-și expună punctul de vedere asupra soluțiilor prevăzute în privința rezolvării complicatei probleme a națiunilor din această parte a Europei. Răspunsul său în această privință a fost foarte clar și precis, deoarece preconiza „Croația independentă și suverană”. În privința românilor și-a exprimat opoziția cea mai înverșunată, deoarece „moldo-valahii voiau restrîngerea teritoriului Ungariei prin răpirea celei mai scumpe părți din țara noastră, Transilvania”, fără ca aceasta să dea vreun batalion care să participe la lupta împotriva Austriei. „Conducătorii românilor ar fi vrut ca Ungaria să poarte un război, să facă o revoluție pentru ca ei, moldo-valahii, să se ridice deasupra țării noastre și să cîștige Transilvania pentru a lor Daco-Romanie”. Pentru evitarea acestor fapte românești, el a preconizat dezarmarea de libertate a valahilor…”pe care să-i aducem la starea de înfometare, deoarece eu vreau dreptate și libertate, eu vreau să menajez naționalitățile, iar pe românii din Transilvania să-i determin să judece cît mai bine”.
Dînd asemenea răspunsuri lui Giuseppe Mazzini, conducătorul revoluționarilor maghiari a adresat acestuia întrebarea dacă îl mai putea considera un democrat. Este sigur că Mazzini, chiar dacă n-a făcut-o direct și imediat, nu a putut să nege spiritul nedemocratic pe care îl dovedea un astfel de om.
Evoluția ulterioară a faptelor sale a demonstrat, în modul cel mai evident, dezvoltarea sa către concepția politică dictatorială. După 1863, însuși Klapka l-a acuzat de preocuparea de a deveni „dictatorul” Ungariei, ceea ce, în fapt, a fost în întreaga perioadă revoluționară și a guvernării țării, timp în care a condus politica de pîrjolire a teritoriilor populate de români și lichidarea multora dintre aceștia. (prof. dr. Dumitru Zaharia)
Lasă un răspuns