SCRIPTA MANENT Istoria ni-i reazemul!…

Recentele tentative și acțiuni de destabilizare națională și teritorială, venite din partea unor auto-declarați reprezentanți ai anumitor cercuri maghiare din țara noastră, amenințările ce rezidă din agresivitatea unor declarații ale acestora și care pun în discuție principiul integrității naționale și teritoriale a țării noastre, alături de tăcerea sau indiferența unora dintre cercurile guvernante actuale ne-au determinat să inițiem publicarea, în paginile ziarului nostru, a unor articole prin care să informăm opinia publică băcăuană, și nu numai, asupra drepturilor istorice, incontestabile, ale românilor, asupra Transilvaniei și celorlalte teritorii pe care ne-am constituit și dezvoltat ca popor, teritorii pe care se afla cumpăna civilizației europene în momentul conflictului daco-roman. Ne propunem, de asemenea, să demonstrăm că așa-zisa „Țară a Secuilor” este pămînt milenar românesc, locuit de strămoșii noștri, dacii cei nemuritori, de la care ne-a rămas simbolul rezistenței lor împotriva romanilor – cetatea de la Covasna. Stăpînirea romană și-a lăsat urmașii aici – românii, care, ulterior, au fost maghiarizați prin mijloace barbare. Stăpînirea vremelnică romană și-a lăsat amprenta civilizației urbane aici, aproape de strîmtoarea Oituzului. Mărturia vestigiului roman a fost cercetată de contele Marsigli. Planul cetății Angustia a fost întocmit de savantul originar din Bologna și se păstrează la Biblioteca Universității din acest oraș italian. Inventata „Țară a Secuilor” nu este decît rezultatul unei cotropiri violente, al unor viclenii și înșelătorii, al numeroaselor crime și masacre săvîrșite asupra populației autohtone cu viețuire multimilenară pe pămîntul românesc. Colonizarea secuilor, în secolul al XIII-lea, a fost rezultatul cotropirilor ținuturilor românești, ale căror rezultate au fost secuizarea și, apoi, maghiarizarea românilor din această parte a martirizării neamului. Toate aceste probleme vor fi prezentate, ordonat și sistematic, pe baza argumentelor științifice, apelînd inclusiv la documente și mărturii ale unor istorici, scriitori și personalități politice maghiare ale vremii.

Dacii și patria lor

Procesul formării poporului român și al limbii vorbite de acesta este unul de foarte lungă durată. Descoperirile arheologice făcute pe întreg teritoriul cuprins de țările românești dovedesc existența hominizilor cu aproape două milioane de ani în urmă. Oamenii protoistoriei europene au fost prezenți pe teritoriul de formare a neamului românesc. Iată de ce românii nu s-au considerat, și nici nu pot admite să fie apreciați ca rezultat al unor cotropiri teritoriale, realizate de anumiți războinici care ar fi cucerit teritoriile altor oameni, ar fi săvîrșit distrugeri și crime, ar fi proclamat sus și tare: aici, totul a început odată cu cucerirea noastră!

Trecutul istoric al acestui popor demonstrează continuitate și progres uman multimilenar, spirit și activitate creatoare plurimilenară în toate domeniile de dezvoltare umană. Românii sînt rezultatul unor progrese permanente, realizate de la apariția primilor oameni și pînă în zilele noastre, pe aceste teritorii.

Către finele mileniului al III-lea, populația din zona danubiano-carpato-balcanico-adriatico-pontică a început să se constituie într-o grupare etnică aparte, de sine stătătoare, datorită perioadei de conviețuire, activităților realizate împreună, comunicării interumane prin cuvinte și expresii înțelese și folosite pe arii tot mai extinse, formării unor practici și convingeri religioase comune, conștiinței apartenenței la aceeași comunitate umană, chiar dacă uneori se mai produceau conflicte între diversele grupări conturate ca triburi.

Evoluția în timp a acestor fenomene economice, sociale, culturale, militare, poilitice, lingvistice și religioase a dus la formarea a ceea ce istoria a numit poporul tracilor, „…cel mai numeros din lume (…), cu mult mai puternic decît toate celelalte”, autohton în patria străbună.

Acest neam, din care au făcut parte și dacii, împreună cu rudele lor apropiate – ilirii – populau spațiul geografic mărginit – la sud, de munții Haemus, la nord – de Carpații Păduroși, la vest – de Dunărea Panonică și Marea Adriatică, la est – de Boristene (Nipru) și Marea Neagră. Unele dintre triburile acestui neam s-au extins către Tatra și Vistula, peste Dunăre, către Balaton, iar la sud către Marea Egee și cea Ionică. Civilizația lor este dovedită pe întreg spațiul geografic arătat.

După contactele cu lumea grecească, colonizările grecilor de pe litoralul Mării Negre, confruntările cu macedonenii conduși de Filip al II-lea și Alexandru cel Mare, mai întîi ilirii, apoi tracii, în secolul al II-lea înainte de nașterea lui Iisus Hristos, au intrat în conflicte directe cu romanii, victorioși și distrugători ai puterii Cartaginei.

Expansiunea romană la sudul Dunării și pe litoralul Mării Negre a fost realizată prin lupte cumplite și victorii strălucite, datorită rezistenței eroice a tracilor și a dacilor, care se considerau nemuritori datorită credinței lor. Primejdia romană a grăbit unificarea geto-dacilor, favorizînd totodată promovarea și susținerea unor conducători pe măsura responsabilităților încredințate. Regele Burebista a găsit sprijin deosebit la marele preot al dacilor, Deceneu, care promova religia și știința, arta și învățătura, educația și demnitatea umană în rîndurile semenilor săi. Statul unitar dac, moștenit de la strămoși, a fost consolidat, dezvoltat și extins de Burebista pînă în Boemia, Balcani și litoralul Mării Negre, devenind o forță redutabilă în fața expansiunii romane spre centrul și sud-estul Europei.

Caius Iulius Cezar, generalul cuceritor al Galiei, devenit dictatorul Romei după victoria asupra rivalilor săi în lupta pentru instaurarea dictaturii ca formă de guvernămînt la Roma, a plănuit un război pentru înfrîngerea dacilor și cucerirea ținuturilor lor. Asasinarea lui în Senatul din Roma, în zilele lui martie din anul 44 îdH, a impus amînarea expediției. (Prof. dr. Dumitru Zaharia)