• Progresele tîrgului Bacău la finele secolului al XV-lea și în cel următor
În anii îndelungatei domnii a lui Ștefan cel Mare și Sfînt au fost adoptate acele măsuri, prin care au fost diminuate veniturile obștii locuitorilor tîrgului, dar acestea n-au avut consecințe dramatice asupra progresului meșteșugurilor și al comerțului. Documentele timpului au prezentat existența și activitatea mai multor mori, instalate pe gîrlele și canalele construite anterior și care asigurau debitul constant al cursului apei necesare punerii în mișcare a instalațiilor necesare morăritului. Strîns legată de aceasta era pregătirea pîinii, atît de necesară hranei oamenilor din Bacău și așezărilor vecine. Documentele au mai consemnat și existența unei tîrste, în partea nordică a așezării urbane. Vămile de la Bacău aduceau mari venituri călugărilor de la Mănăstirea Bistrița, iar monahii de aici se jeluiau repede domnului atunci cînd vameșii întîrziau cu depunerea acestora. Domnul țării a intervenit de trei ori, pentru a determina punctualitatea vameșilor și a negustorilor din localitate.
Cu toate acestea, principala ocupație a tîrgoveților din Bacău, la finele secolului al XV-lea și în cel ce a urmat, era agricultura, pomicultura, viticultura, creșterea vitelor. Acestea erau practicate în partea vestică a localității, pe panta estică a dealului din vest. Aici erau plantate vestitele podgorii ale Bacăului și renumitele livezi, din care albinele culegeau polenul și-l transformau în miere și ceară. Nu a fost deloc întîmplător că anumitor persoane le-a plăcut viile de la Bacău, cele de la Sare, ca și cele de pe Dealul Sării, pe care le-au solicitat și le-au obținut de la domnie, deoarece erau plantate pe terenul ocolului domnesc, de care dispunea numai domnia țării. Soartă similară au avut și prisăcile de aici, cele de la Siret și bălțile de lîngă acesta.
Judecătorii de Bacău au pierdut și ei unele avantaje, dar n-au ajuns la disperare și nici n-au putut protesta contra măsurii Domnului.
Documentele din 1491 au relatat și un alt fapt semnificativ pentru tîrgul de pe Bistrița. Este vorba despre curtea domnească de la Bacău, instituție feudală care avea sub ascultarea sa mai multe sate, sediu separat și conducere aparte.
Informațiile documentare au scris, la sfîrșit de secol, despre un tîrg dezvoltat și important, deși pe aici au trecut două armate distrugătoare și jefuitoare, cea condusă de românul Matei Corvin, rege catolic al Ungariei, ca și cea a sultanului, în drumul său spre Războieni și în retragerea de acolo. Rănile și distrugerile suferite de locuitorii Bacăului au fost refăcute de harnicii băcăuani, inteligenți și pricepuți, războinici și patrioți, harnici și devotați așezării în care trăiau.
Dovada acestei refaceri economice a fost organizarea curții domnești de la Bacău, înainte de anul 1941. Concomitent a fost construită pentru necesitățile spirituale și religioase ale membrilor familiei lui Alexandru Voievod, fiul lui Ștefan cel Mare, sau chiar și a domnului însuși, Biserica Precista, sfințită la 1 ianuarie 1491, cu participarea poporului.
Populația Bacăului a avut și are marele merit de a păstra cu toată grija și cinstea cuvenită această bijuterie artistică, care funcționează ca centru de rugăciune de peste o jumătate de mileniu. Aceasta este cea mai veche construcție în folosință din județul Bacău. Existența ei s-a confundat în vremurile de restriște, care au urmat, cu înalta conștiință patriotică a băcăuanilor.
De-a lungul celui de al XV-lea secol, tîrgul medieval de pe Bistrița, lipsit de zidurile de apărare, s-a dezvoltat ca o așezare agricolă, de cîmpie, pe valea deschisă a Siretului, ale cărui ape au primit mereu debitul repede și rece al Bistriței. Noutatea istorică a secolului al XV-lea a fost lupta aproape permanentă cu armatele numeroase și dușmănoase ale sultanilor de la Constantinopole, iar din 1538, atunci cînd războinicul și viteazul domn, Petru Rareș, a fost trădat de boierii săi, pretinși credincioși, sultanul a pus stăpînirea pe partea Moldovei numită Bugeac, cu cetățile Chilia, Cetatea Albă, Ismail și Tighina (Bender), unde a colonizat pe o parte din tătarii care populau Crimeea. Din acest moment și pînă după 1774 tătarii au constituit biciul lui Dumnezeu pentru locuitorii Moldovei, ai Țării Românești și ai Transilvaniei. Hoardele lor au constituit un flagel permanent pentru români, în anumite împrejurări și pentru maghiari, austrieci, poloni și ruși.
Progresul tîrgului Bacău n-a mai fost unul continuu și ascendent din această cauză și multe altele. Hălăduirea hoardelor tătărăști a fost unul dintre factorii de stagnare și regres a Bacăului, în condițiile dominației otomane, care favoriza mereu faptul acestora asupra românilor.
Prof.dr.Dumitru ZAHARIA
Lasă un răspuns