SCRIPTA MANENT Prezențe rusești și sovietice la Bacău

Se rescrie istoria? După incidentele din ultimele trei zile de la Chișinău, răspunsul ar putea fi unul afirmativ. În capitala Moldovei de peste Prut spiritele se agită. Jarul pe foc a fost pus de planul elaborat la Kremlin și prin care se urmărește federalizarea Republicii Moldova,,care ar însemna,,între altele,,crearea a doi subiecți ai Federației – Transnistria și Găgăuzia,- cu reprezentări proporționale în Parlament,,acordării limbii ruse a statutului de limbă oficială și menținerea trupelor sovietice pe acest teritoriu pentru încă 30 de ani. Opoziția democratică a respins categoric aceste intenții,, considerînd că Memorandumul rusesc nu urmărește altceva decît readucerea acestei republici în sfera de influență și de dominație a Moscovei și menținerea,,pe această cale,,a efectelor raptului istoric

din urmă cu aproape două secole. Se confirmă,,astfel,, continuitatea unei politici inspirată de testamentul politic al lui Petru I,,care spunea: apropie-te de vecini,,subjugă-i și mergi mai departe. Demonstrațiile de la Chișinău vor să evite o nouă epocă de dominație. Nici noi,,românii de dincoace de Prut,,nu putem rămîne indiferenți la noile tendințe istorice,,cu atît mai mult cu cît se cunosc efectele prezențelor rusești și sovietice,de-a lungul multor ani pe teritoriile românești,,inclusiv în județul nostru. Iată cîteva consemnări pe această temă de la un istoric băcăuan,,profesorul Eugen Șendrea:

De-a lungul timpului, Țările Române au urmărit cu atenție prezența, devenită tot mai numeroasă, a rușilor. Ștefan cel Mare statornicește legături cu ei. După mai bine de un secol și jumătate, în 1656, se încheie un tratat ruso-moldovenesc, iar, mai tîrziu, Dimitrie Cantemir va semna alianța cu Petru I. În septembrie 1739, Iașul este ocupat de trupe rusești. Din nou, acestea vor fi prezente în timpul războiului ruso-otoman. Nu scăpăm de ele nici între anii 1787-1791. Mai mult, la 29 ianuarie 1791 devenim pentru prima oară vecini cu rușii. Urmează războiul ruso-otoman început în 1786 și încheiat la 16 mai 1812 prin pacea de la București, moment în care Basarabia intră în componența Imperiului Țarist pînă în anul 1918. De la 25 aprilie 1828 și pînă la 22 martie 1834, Țările Române vor fi sub ocupație rusă. Iașii aud din nou pocnetul nagaicei la 28 iunie 1848. Din data de 15 septembrie, rușii trec Milcovul, intrînd în Țara Românească, pentru ca la numai un an să fie prezenți și în Transilvania. La războiul Crimeii, din 21 iunie 1853 și pînă în septembrie 1854, trupele țariste se vor așeza în Țările Române. Urmează cooperarea din anii 1877-1878.

În timpul primului război mondial, trupele țariste participă la luptele împotriva armatelor germane pe teritoriul românesc. În martie 1944, trupele sovietice intră din nou pe teritoriul României. Vor rămîne aici timp de 14 ani, pînă în iunie 1958.

Instaurarea hegemoniei sovietice în țara noastră s-a desfășurat în două etape: 1944 – 1948 și 1949 – 1953. Conform unui raport semnat de R.E. Schoenfeld, șeful Misiunii Diplomatice americane la București, din 7 aprilie 1950, acesta remarca faptul că un număr mare de „consilieri” sovietici care „se află în poziții dominante în forțele armate române, aparatul de securitate, în cele mai semnificative segmente ale economiei și chiar în mediile culturale”, și că „există indicii potrivit cărora controlul se extinde și în alte sectoare”.

Conform Tratatului româno-sovietic „de ajutor reciproc” din februarie 1948, „…sute de tehnicieni sovietici erau prezenți în industriile românești și cele militare”. Nu mai puțin de 13 sovrom-uri erau conduse de generali sovietici, care controlau industriile: grea, extractivă, transporturile și construcțiile. Așa că îi puteam întîlni la Sovromtractor pe directorul general Salva Kropikașvili, la Sovrommetal pe directorul Iakob Petrovici Simonenko, la Sovromasigurare pe Vladimiri Aleksandrovici Aleksandrov etc.

Firește, ochii erau pe armată. Vor sosi, conform art. 2 al Protocolului din februarie 1948, 2.500 de militari sovietici, care „au preluat controlul direct și comanda de fapt a unităților la care au fost repartizați”.

La Direcția Generală a Securității Statului, consilierii aveau „rolul de a dubla, de fapt, garnitura de ofițeri și agenți sovietici din fruntea Securității, care se aflau dinainte de război în România”. Prin Hotărîrea Secretariatului Comitetului Central al PMR din 17 decembrie 1949, „Consiliul de Miniștri al URSS va fi rugat să aprobe pentru Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Populare Române a unui consilier pentru Miliție, un consilier pentru trupele de grăniceri și un consilier pentru Departamentul Gospodăriei Locale. Totodată, va fi rugat să-și dea aprobarea pentru trimiterea a 100 de elevi la Școala de Ofițeri de Miliție Moscova. Se va cere de asemenea aprobarea pentru a se trimite literatură tehnică de specialitate în problemele Miliției. Și-au dat acordul tovarășii Gh. Gheorghiu – Dej, tov. Ana Pauker, tov. Vasile Luca, tov. Teohari Georgescu, tov. Iosif Chișinevschi”.

În domeniul propagandei, Agenția Sivinform avea rolul de „a modela”, împreună cu Agenția TASS, linia propagandistică oficială. Experții culturali sovietici se aflau și în instituții, precum ARLUS și Institutul Româno-Sovietic. La 23 mai 1950 sosiseră în România generalul-locotenent Kalganov Stepanovici Konstantin, colonelul Antamasov Iakob Ivanovici, căpitanul Stubor Nicolai Ivanovici etc., fiind cu cîte 2 pînă la 6 membri de familie, toți pe cheltuiala statului român.