SCRIPTA MANENT Victime ale „jurămîntului” impus de ocupanți

• Tragedia românilor transilvăneni în timpul ocupației hortiste

Călăii hortiști au fost formați în spiritul principiilor criminale față de români: „Pe urmele de sînge ale românilor”; „Fără iertare”; „Voi extermina pe toți românii” (Levente); „Nu va fi îndurare”; „Noaptea, voi da foc satelor valahe”; „Voi trece prin sabie întreaga populație valahă”; „Voi omorî copiii în fașă”.

Din nefericire pentru românii din Transilvania ocupată de hortiști, asemenea principii călăuzitoare pentru sistemul politic instaurat la Budapesta după terminarea primului război mondial, n-au rămas la nivelul teoretic, ci și-au găsit o largă aplicabilitate în Transilvania, sacrificată prin „arbitrajul” fascisto- hitlerist în favoarea Ungariei conduse de Horthy. Zadarnice și fără efect au rămas revoltele organizate de reprezentanții autentici ai națiunii române. La puțină vreme după hotărîrea dictatorială, adoptată la Viena, trupele hortiste au pătruns pe teritoriul românesc, unde au săvîrșit cele mai odioase excese. Episcopul greco – catolic de Oradea, preoți și mii de credincioși au fost expulzați în România. Soartă similară au cunoscut episcopii ortodocși și grupuri mari de credincioși. La 6 octombrie 1940, primul-ministru Teleki a decretat „drepturi absolute” pentru cei 531.239 maghiari, dintre care foarte mulți români maghiarizați, cei 437.132 secui, între care se aflau extrem de mulți români secuizați, „represiunea” totală a celor 1.304.500 oameni care rezistaseră intensului proces de maghiarizare. Bisericile greco – catolice au căzut pradă furiei ocupanților. Multe dintre acestea au fost demolate în totalitate. Preoții români au fost alungați din satele și orașele transilvănene. Satele Ip și Trăsnea, Morga și Tășnad, ca și altele au cunoscut decimarea locuitorilor. Scopul faptelor criminale era numai restabilirea privilegiilor pentru maghiari și maghiarizați, „extirparea totală” a neamului românilor, trăitor pe spațiul geografic cotropit. Arhiepiscopul Mitropoliei de Blaj a raportat Sfîntului Scaun fapte cutremurătoare petrecute la Tîrgu Mureș și zonele înconjurătoare, caracterizate de preot ca avînd trăsături barbarice. Pontiful Romei a atras atenția ministrului Ungariei la Sfîntul Scaun, baronul Gabriel Apor, asupra „suferințelor” îndurate de românii transilvăneni din cauza torturilor aplicate de autoritățile hortiste.

Județul Bacău, cu oamenii săi patrioți și apropiați celor care îndurau rigorile politicii hortiste, a primit peste o mie de persoane refugiate din Transilvania, nevoite să părăsească așezările natale: Bicazul Ardelean, Vișeul de Jos, Tîrgu Mureș, Subcetate, Gheorghieni, Jibou, Ciceu, Bistrița, Tușnad, Toplița, Poiana Sărată, Beclean, Bilbor, Oradea, Brețcu, Reghin, Ghimeș, precum și multe altele. Românii rămași acasă au fost supuși la torturi incredibile, greu de imaginat și acceptat de oamenii civilizați. Primăriile, instanțele de judecată, instituțiile polițienești, cele de anchetă, școlile, bisericile au introdus limba maghiară, nerespectînd cîtuși de puțin drepturile cuvenite populației românești, majoritară în această parte a Transilvaniei. Autoritățile au dus o politică de intimidare, de înfricoșare permanentă a românilor, pentru a-i determina să renunțe la conștiința națională, la folosirea limbii române, învățarea acesteia chiar și în cadrul familiei. Situația de la Ghimeș, unde era paroh un preot greco – catolic, Gherghel Victor, a devenit mai mult decît dramatică. Și aici numele românilor au fost traduse în limba maghiară și folosite numai sub această formă. Cei care erau în legătură cu românii de peste graniță au fost puși în urmărire, arestați, torturați, condamnați, omorîți fără justificări. Jandarmul comunei s-a dus la locuința parohului și i-a pus în vedere să nu mai facă serviciul divin în limba română. I-au fost interzise și predicile în această limbă. A rămas de pomină peste decenii activitatea acestui preot. Slujbele religioase se desfășurau fără rostirea cuvintelor și a rugăciunilor cîntate. Muțenia și semnele au caracterizat serviciile religioase de la Parohia greco – catolică din Ghimeș – Făget, între septembrie 1940 – septembrie 1944. În acest timp au acționat în localitățile Ghimeș – Făget, Șoimeni, Păuleni, Nicolești, Mihăileni, Lunca de Sus, Lunca de Jos, Frumoasa, Delnița, Cioboteni, Bancu, Tușnad, Valea Rece, Sicleni, Ciucsîngeorgiu membrii societății pentru schimbarea numelor nemaghiare, care acționau prin preoții catolici și greco – catolici, trecuți cu trup și suflet de partea cotropitorilor. Stau mărturie peste deceniile trecute asupra comiterii faptelor abuzive procesele-verbale încheiate de primăriile comunelor, semnate și stampilate de acestea, de slujitorii catolici și cei greco – catolici, întărite cu ștampilele instituțiilor conduse de aceștia. Românii greco – catolici au fost nevoiți, în condițiile unui terorism cumplit, să accepte schimbarea onomasticii strămoșești și să accepte alta, maghiară, găsită și impusă de autoritățile hortiste, dușmane lor și întregului popor român. Greco – catolicilor de la Coșnea li s-a impus jurămîntul specific: „jur că nu mai sînt român și greco – catolic, să fiu maghiar și catolic”. Situații similare s-au petrecut în foarte multe localități ale Transilvaniei subjugate. Jurămintele, depuse în condițiile terorismului sălbatec, au avut și au efecte în continuare. Mulți dintre cei în cauză, urmașii acestora, români multiseculari au fost maghiarizați definitiv, prin politica agresivă asupra conștiinței lor.

Autoritățile eclesiastice și ale statului român sînt responsabile de această neglijență crasă, care a dus la creșterea numerică a populației românești maghiarizate pe calea abuzurilor și nedreptăților comise de șovini. (prof. dr. Dumitru ZAHARIA)