Documente păstrate în arhiva Sacrei Congregații Propaganda Fide demonstrează că încercări de divizare a românilor prin siluirea conștiinței naționale și religioase au fost făcute imediat după marea schismă din anul 1054, dar cu forme speciale în timpul Papei Clement al VIII-lea (1592 -1605) și al lui Rudolf al II-lea, împărat habsburg (1576 – 1611). Cele două forțe s-au gîndit să folosească în războiul pornit împotriva Porții nu numai capacitatea de luptă a românilor care populau Transilvania, Moldova și Țara Românească, dar și a celor care trăiau în Ungaria, Croația, Slovenia, Dalmația. Mulți dintre cei care se aflau în Ungaria, Slovenia și Croația sub stăpînirea otomană se refugiaseră în acea parte din fostul regat al Ungariei, căzut sub stăpînirea Curții Imperiale din Viena. Asupra acestora din urmă au fost dirijate eforturile de a le impune un episcop catolic pentru a-i converti de la ortodoxie, a-i determina să se înroleze în armata imperială, să lupte „cu devotament” pentru triumful politicii imperialo-papale contra otomanilor. Papa Paul al V-lea (1605-1621) a numit, după moartea episcopului ortodox, pe Simon, prelat catolic, ca episcop al celor aproximativ 100.000 de români refugiați și din rîndurile cărora puteau fi recrutate ca luptători aproximativ 44.000 de persoane. Scopul acțiunii era acela al atragerii acestora la unirea cu Biserica catolică. Ignoranța și răceala acestui prelat au avut drept rezultat „îndepărtarea acestei populații de la unirea” cu Roma. Primele eșecuri n-au însemnat renunțarea la această manieră de a micșora în mod artificial numărul românilor ortodocși, deoarece prin aceasta se putea realiza mai ușor scopul comun al celor două forțe, una spirituală și alta militară-politică, al cotropirii orientului ortodox. Nu peste multă vreme s-au depus eforturi similare pentru convertirea românilor ortodocși din părțile Galiției și Maramureșului de nord. De această dată s-a încercat atragerea lor prin intermediul preoților ucrainieni și armeni trecuți la catolicism. Încercarea n-a dat roadele dorite, deoarece slujitorii români ortodocși au fost la datorie. Ei au fost cei care au zădărnicit planurile elaborate de Papa Paul al V-lea, iar urmașul său, Urban al VIII-lea, a încercat punerea lor în practică în detrimentul românilor din părțile nordice ale vetrei strămoșești. Conducătorii Marelui Principat al Transilvaniei au acordat privilegii românilor și preoților ortodocși din părțile estice și nord-estice ale Ungariei, din Crișana, Maramureș, Transilvania. Este semnificativ pentru orice cercetător serios faptul că Gabriel Bathori, Gabriel Behlem, Acatius Barcsai și Mihail Apafi au acordat în anii 1609, 1624, 1663, privilegii românilor și slujitorilor acestora. Toate documentele menționate au fost transcrise, legalizate și transmise episcopului greco-catolic Inochentie Micu, de către autoritățile competente ale Transilvaniei, în cursul anului 1734, ceea ce demonstrează că prelatul român a fost preocupat de cunoașterea stării românilor ortodocși din statul independent al Transilvaniei față de regatul Ungariei, din Crișana, Maramureș și părțile nordice. Documentele respective au fost depuse în copii legalizate la Sfîntul Scaun. Conducerea statului pontifical a fost informată în acest mod asupra existenței populației românești, pînă la Dunărea Panonică, zona de la izvoarele Tisei, Maramureș, Crișana, Banat, Transilvania. Principii independenți ai Transilvaniei au acordat privilegii pentru ceea ce ei înșiși au numit „Patorum, Valachicorum Regni nostri Transilvaniae et Partium Hungariae eidem annexarum” (pastorilor, românilor din statul nostru al Transilvaniei, părțile Ungariei și cele anexate acestora). Conținutul acestor documente are mare valoare științifică, deoarece demonstrează poziția total greșită a acelor minți politice, care nu au avut capacitatea de a diferenția adevărul de minciună și dau curs planurilor privind destrămarea statului unitar național român, care și așa este ciuntit prin violență, deoarece nu cuprinde în granițele sale întreaga națiune română. (Prof. dr. Dumitru Zaharia)
Lasă un răspuns