Scrisoarea zilei

Administrator

Un gest nemaiîntîlnit!

Mi se spunea că în comuna Măgura locuitorii vin la biserică, în zile de pomenire, cu coșurile pline de bunătăți, pe care le oferă de pomană celor nevoiași. De acest adevăr m-am convins de mai multe ori și mai cu seamă în ziua de 8 septembrie, cînd s-a sărbătorit Nașterea Maicii Domnului, zi în care locuitorii și-au pomenit morții îngropați în cimitirul Urătoaia.
De la ora 8 dimineața, femeile au plecat spre cimitir, cu panerele încărcate cu plăcinte, cozonaci, ciocolată, struguri, mere, pere, etc ce urmau să fie date de pomană. Toate aceste produse au fost expuse pe măsuțele amplasate la capătul mormintelor, pentru a fi sfințite de preot și apoi să fie împărțite celor nevoiași.
Ceea ce m-a surprins, într-un mod tare neplăcut, a fost gestul necugetat al preotului Moldoveanu care, în timp ce făcea slujba respectivă, și-a permis să aleagă, cu mîna sa, cele mai bune și mai valoroase produse, pe care le-a așezat în coșurile cu care umblau doi tineri și le-a trimis la mașina sa, pentru a fi duse acasă la dumnealui. O mică parte din aceste bunătăți sînt consumate de familia Moldoveanu, iar celelalte sînt folosite pentru furajarea păsărilor, a porcilor și a celorlalte animale pe care le are.
Este un gest urît, nemaiîntîlnit la alți preoți, condamnat de toți cei de față și în primul rînd de cerșetorii care îl însoțeau și care doreau ca aceste produse să le fie date lor, de pomană.
în Bacău sînt multe cămine de bătrîni și de copii, care s-ar bucura să li se dea o felie de cozonac sau o plăcintă și pentru care ar spune din tot sufletul lor: „Dumnezeu să ierte morții!” sau „Bogdaproste!”.
Dar preotul Moldoveanu nu înțelege acest lucru și greșește profund, fapta sa fiind rușinoasă. (Ion SAVA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.