Scrisoarea zilei

Gînduri și cuvinte

Am săvîrșit, recent, excursia anului, două zile de peregrinări prin două județe, cu o toamnă tulburător de frumoasă și care, iată, nu se mai dă dusă. Am cunoscut oameni minunați, care au avut și au mîini fermecate și suflete asemenea. în mare grabă și în condiții precare am reușit să scriu aceste rînduri, spre a-mi împărtăși impresiile. în fața minunilor și minunățiilor de la Voroneț, Humor, Agapia și Văratec, cu gîndul și sufletul și la celelalte pe care le-am mai văzut, m-am hrănit în modul cel mai lacom din această bogăție ce se înfăptuia sub mitropolitul Grigorie Roșca (vărul lui Petru Rareș) și în timp ce aceștia își îmbogățeau urmașii înainte de a veni pe lume conchistadorii distrugeau civilizația Chicen Itza, cu sabia și crucea în mîini, continentul american vorbind spaniola, portugheza, franceza, engleza, olandeza; adică – multe crime făptuite în numele lui Dumnezeu! Și totuși, ce pămînt frămîntat e România, țară în care ministrul Culturii și Cultelor, academician, socotește că cine nu e și nu gîndește ca el e lumpen, ratat, nespălat, scursură a societății; țară în care ministrul Educației e la fel de greu de văzut ca și un pustnic, iar cînd se întîmplă să-l vedem spune numai prostii. Ca să nu mai vorbim de alte domenii ce țin de Guvern. Noroc că mai e puțin și scăpăm de el (de ei). Multe aspecte pe care le trăim mă trimit la o lectură foarte rămasă în urmă – „Memoriile lui Hadrian”; scriitoarea franceză Marguerite Yourcenar (1903 – 1987, premiul Nobel în 1986) a fost interesată toată viața de secolul al II-lea d.Hr., domnia lui Hadrian (117 – 138), nepotul lui Traian, adus la tron de Plotina (soția lui Traian), cu abilitate, în pofida adversarilor care n-au lipsit niciodată. La un moment dat, o femeie simplă a reușit să ajungă în audiență la împărat, dar a observat că în timp ce-și susținea cauza pentru care a venit, împăratul era dus cu gîndurile departe…; femeia, cu toată demnitatea, i-a spus (citez din memorie): „împărate, de vreme ce nu-ți faci timp să mă asculți sunt convinsă că nu ai timp nici să conduci!” Adaptate, spusele femeii la cele ce ni se întîmplă nouă și după 15 ani de promisiuni, rătăciri și greșeli, dar chivernisiri pentru unii, ce se poate spune că ne așteaptă în viitor?
în urmă cu vreo treizeci de ani, mai pe lîngă noi, deci, apăruse romanul curajosului Bujor Nedelcovici, intitulat „Somnul vameșului”. L-am citit și eu atunci, pe bază de tabel, în două nopți și o zi. Va fi avut greutăți autorul, ca și Dragomir Horomnea cu „Drumul cavalerilor”, din partea Cabinetului 2; în primul roman este vorba despre eroul Iustin Arghir, care absolvise Dreptul dar nu putea să profeseze, prin 1954. Apăruse nenorocita politică de cadre și fiecare avea cîte un dosar în cercetare. învățat să studieze singur, a început să-și alcătuiască arborele genealogic cu sprijinul unchilor și mătușilor în viață – bătrîni din alte timpuri și cu memoria în scădere. La o astfel de discuție, un unchi îi spune lui Iustin: „Fir-ar să fie de viață, că mereu se ivește cîte un motiv să ne strîngem centura, dar noi – cei de azi -, oare cînd ‘om mai trăi?” Cred că e de actualitate întrebarea bătrînului, fiindcă toată lumea a fost, e agitată cu prilejul alegerilor și ce urmează după ele, Puterea ar vrea să mai rămînă acolo unde a ajuns pentru ca alții să nu poată arăta oamenilor abaterile; Opoziția vrea să acceadă la conducere; la toate acestea le zicem „democrație”, dar la multe – inclusiv la transparență – nu stăm prea bine. E vremea promisiunilor care de care mai umflate, dar foarte greu de crezut, pentru că multora le lipsește baza. Am privit la televizor candidații la președinție și chipurile unora m-au trimes la poetul național care în poezia ce mai întîi s-a numit „Umbre pe pânza vremii” creează imaginea Cezarului care se plimbă îngîndurat, pe malurile Senei, printre cei mulți, tăcuți și umiliți; „o grupă zdrențuită”. Dar, din faetonul de gală știe că „Mărirea-i e în taină legată de acești”. După cum îi văd eu pe cei care ne cadorisesc cu promisiuni ce, unele, țin de patologic, treaba nu e deloc bună nici în viitorul mai îndepărtat. Cînd ne bucuram că am fost primiți în NATO ne ziceam că se va rezolva vecinătatea cui Ucraina, dar a venit întîlnirea de la Poiana Brașov și secretarul general Scheffer a precizat că frontiera pe apă e treaba vecinilor. Așa ajutor, mai bine „fără”. însă asta e șansa celui mic, să se hrănească cu firimituri de la masa celor mari!
Dar, să mă opresc din acest taifas mult prea lung. Nu fără a spune că mă interesează pe mai departe pagina de „Opinii”, în care mă regăsesc, autorii dovedind temeinică pregătire ce poate veni în primul rînd din îndelungata lor practică gazetărească. Eu, de la posibilitățile mele, ca trotușean din naștere, știu cîte ceva și cred că ar fi bine să se afle, spre onoarea și folosul nostru, fie el și repede trecător. Vă mulțumesc pentru că și de această dată m-ați ascultat și, iată, publicat.
Corneliu Cristea, pensionar – Oneștireu de văzut ca și un pustnic, iar cînd se întîmplă să-l vedem spune numai prostii. Ca să nu ma

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!