SCRISOAREA ZILEI În fața suferinței omul rămîne singur (I)

Înainte de orice, să argumentăm titlul așezat pe tîmpla acestor rînduri, prin următoarea întrebare la care am chibzuit ocolind confuzionările probabile: Natura ne-a dat „posibilitatea” de a deveni dependenți de boală. Deoarece creierul a dezvoltat un sistem al durerii. Conceptul numit cîștigă în complexitate prin înmulțirea (spontană) a cauzelor anatomice și fiziologice ale suferinței. Un paradox susține că de o durere poți scăpa cu o durere mai mare. Este posibilă o terapie pentru diminuarea fenomenologică a acestei semnificații, a acestui flagel care oprimă ființa încă din zorii săi elementari, primari? Durerea! Nimeni nu a reușit să o definească sub toate aspectele, dar am simțit-o, toți i-am recunoscut tăișul fierbinte. Durerea fizică, sufletească, psihică aparține vieții. Ea înmoaie și cele mai tari caractere, te face să renunți la cele mai înalte idealuri, te supune umilințelor, îți schimbă psihologia. Cine spune că suportă cu stoicism durerea, de orice fel, cu siguranță nu a cunoscut-o cu adevărat, sau este inconștient. Istoria cunoaște numeroase exemple de „eroi” care deși supuși torturii, nu au renunțat la idei, nu au recunoscut adevăruri, nu au trădat. Așa să fie oare? Alții, sub tortură au admis și ceea ce nu au făcut. Sînt unii eroi, iar alții mai puțin eroi? Nu cred! Eroii și faptele lor brave s-au consumat într-un moment anume, cu anumiți indivizi sau grupuri de indivizi. Restul sînt construcții ulterioare făcute de cei care comentează evenimentele și au întotdeauna un caracter subiectiv. Durerea de toate felurile naște suferință, iar suferința îți modifică personalitatea. Omul trebuie privit (cel puțin) sub două aspecte: aspectul fizic și cel spiritual. Primul este palpabil, material. Al doilea nu poate fi cunoscut direct, are o cuprindere mai largă; include gînduri, evenimente, stări afective, emoționale, principii. Prin această componentă spirituală omul este legat de „cealaltă lume”, aceea a divinității, de lumea energiilor ancestrale. Durerea fizică este conștientă prin stimularea receptorilor la nivelul terminațiilor nervoase. Durerea sufletească și cea psihică sînt mai profunde, afectează întreaga ființă, este mai ușor de recunoscut decît de descris și mai ușor de descris decît de definit. Metodele terapeutice pot diminua, dar nu pot înfrînge disperarea, tristețea, deznădejdea, care sînt suferințe ale sufletului. De cele mai multe ori rămînem conduși de dorințele trupului: sănătatea, boala, fericirea, le raportăm la trupul nostru. El este oglinda, „ruina noastră”, a existenței noastre. Prin el conștientizăm spiritul în univers. Ce este drept și nedrept? Ce este drept pentru unii este nedrept pentru alții. Setea nestăpînită de a depăși fascinația altei condiții, orgoliile, cultul progresului raportate la mitul timpului au dezumanizat omul, făcîndu-l să se creadă important. Atunci cînd nu-și poate realiza idealurile, atunci cînd piedicile nelămurite și nemeritate (poate) îi opresc ascensiunea, cînd strădania lui devine zadarnică, se instalează o durere profundă, complexă, ce-i modifică gîndirea și-i mistuiește sufletul. Acel om fie că se resemnează, fie că devine rău sau invidios, dacă este mai slab. Nu rare sînt cazurile cînd insuccesul naște voință. Un obstacol nu trebuie să devină o problemă. Nu există obstacol care să nu se transforme într-o trambulină, într-un prilej a te afirma din nou cu ajutorul voinței. (Dr. IOAN HĂLMACIU, Medic primar chirurg – Onești)