SCRISOAREA ZILEI În fața suferinței omul rămîne singur (II)

Vreau să aduc în discuție o problemă ceva mai delicată, referitoare la durere; suferința fizică și suferința sufletească. Trebuie să acceptăm că durerea, sub diferitele ei forme și fețe, îl însoțește pe individ de la naștere pînă la moarte. Oricum, ne împrietenim cu ea, dificultățile și durerile ne leagă de soarta noastră și e bine să le depășim. Ele ne impulsionează dezvoltarea, prin ele acumulăm experiență, prin ele vom progresa, vom evolua. Adesea simțim nevoia de sprijin ca să le putem depăși. Alergăm la prieteni, ne plîngem la membrii familiei. Întotdeauna ni se pare că sprijinul este insuficient. Uităm că forța necesară se află în noi, numai că ea trebuie descoperită. Oricum, în suferință omul rămîne singur! Trecem nepăsători pe lîngă durerile atîtor oameni, unele pricinuite chiar de noi, cei mari și puternici, nemuritorii, deștepții, invincibilii, mulțumindu-ne să-i răsplătim pe cei năpăstuiți cu un simplu și ridicol cuvînt de compasiune: „săracul!”; expresie care nu ține nici de foame, nici de cald, dar nici pe noi nu ne absolvă de datoria pe care o avem față de acești oameni care au avut nenorocul să fie ceea ce sînt. Pentru că nu întotdeauna cel puternic învinge, cel mai deștept ajunge să conducă, cel mai rațional ajunge să ia decizii pentru alții. De cele mai multe ori, oamenii ajung acolo unde nu le este locul, prin împrejurări aleatorii sau uzurpare, nici măcar nu au decența de a recunoaște că soarta le-a surîs prin cine știe ce miracol nebănuit. Să fie asta o încercare, un avertisment pentru cei care au ajuns prea sus? Împăunat cu aripile altuia, nu vei putea zbura! Mulți și-au dat seama numai după ce au încercat. Fatalitate! Iată cum, dintr-un privilegiat, a ajuns un tributar, un dependent. Dependent de cine? De cei pe care i-a ignorat pînă ieri. A fost pedepsit (știm noi cine!) pentru că a vrut să descopere totul, fără să dea nimic în schimb. Nu căuta omenie fără să dai omenie în schimb. Nu căuta dreptate… nu căuta bogăție! Dacă te porți cu cel de lîngă tine așa cum vrei ca altul să se poarte cu tine, ai rezolvat o mulțime dintre problemele esențiale ale existenței și relațiilor interumane. Morala și nevinovăția e tot ce-i mai pudic pe lume; ele nu trebuie căutate. Trebuie să le ai. Mai bine să cauți greșeala pe care ai comis-o cu știință sau neștiință și s-o recunoști. Nu cred că dragostea de viață, fleacurile cotidiene (distracțiile, buna dispoziție etc), confortul fizic sînt ceva rău. Bogăția, succesul social, faima, puterea au un impact mai puțin important asupra devenirii noastre spirituale. Ele nu sînt de condamnat decît atunci cînd depășesc limitele bunului simț, transformînd omul în animal de pradă, tot mai subtil, tot mai perfecționat, mai viclean. Învățătura te dezvață de orice dorință violentă. Mulți n-au știut să învețe sau n-au învățat bine. Au vrut să aibă totul prea repede și prea devreme. Acum nu se mai supun, vor să conducă. Cele mai condamnabile fapte sînt cele care pornesc dintr-un impuls egoist, ignorînd iubirea aproapelui. Faptele produse sub imperiul urii, răzbunării, invidiei, egoismului, avarismului, mîndriei și trufiei, lipsei de bună voință, de cumsecădenie. Prin aceste acțiuni, cei împătimiți de numitele deviații își controlează „răul”, autoritatea. Ele sînt vicii ascunse, periculoase, mascînd biruința forțelor malefice. (Dr. Ioan Halmaciu, medic primar chirurg – Onești)