Nimeni nu poate avea certitudini fără nedumeriri. Îndoieli. Din acest motiv ne fixăm repere pentru risipirea ezitărilor comparatiste. Eu socot că lucrătorii, profesioniștii, slujitorii cuprinși în sistemul, angrenajul medical, sanitar, de veghere a sănătății, au dreptul la vanitatea minimă de a nu fi considerați simpli cetățeni anonimi. Egali între ei totuși. Și nu mai egali decît cei egali. Medicina este o profesiune deosebită. Ea se ocupă de omul bolnav. La medic, omul nu vine de plăcere. Curios. Cercetător. Să-i descopere lui (medicului) vreo slăbiciune. El își încredințează viața – mai ales în chirurgie – în mîna unor oameni adesea necunoscuți. Sînt afecțiuni care nu se pot trata prin mijloace terapeutice obișnuite. Este normal ca pacientul să fie nemulțumit uneori de neputința medicinei ca știință. Alteori de neputința medicilor sau chiar de nepriceperea lor. Trebuie să spunem drept. Nu toți sînt făcuți pentru această profesie. Dar aceasta este o altă problemă. Sînt convins că aici – în acest punct atins – sistemul este de vină. Îmbunătățirile imperios necesare, numai privatizarea domeniului și asigurările sociale le poate aduce. Prin influențe benefice multiple.
Din banii proveniți din asigurări se întreține tot aparatul sanitar. Medicii și cadrele de specialitate vor fi astfel retribuiți în funcție de solicitările pe care le au, cu o cotă parte. Intervine așadar concurența. Oricum, medicul adevărat (!) are conștiința lucrului bine făcut. Mai ales chirurgul. Chirurgii. Fac referire adesea la această specialitate care te solicită nu numai psihic, dar și fizic. Chirurgii au o educație „chirugicală” diferită de alte pregătiri specifice atestate superior. Ei știu că intervenția lor poate fi salvatoare cînd altă cale nu există. Că orice întîrziere poate deveni fatală. Nu e neapărat nevoie să precizezi cu mare exactitate ce afecțiuni are bolnavul, dar este absolut oportun să spui dacă trebuie sau nu operat. De cele mai multe ori, diagnosticul se stabilește numai intraoperator.
Cine te determină să alegi să practici această specialitate? Pe unii îi „încurajează” temperamentul. Pe alții modelele impuse. Duritatea chirurgilor este o imagine falsă. Inadecvată. Majoritatea lor au ca trăsături dominatoare afecțiunea, sensibilitatea. Mulți sînt muzicieni, poeți, iubitori de artă. Le sînt pe plac – în plan implicit – deciziile imediate, inspirate. Cu un simț acut al preciziei. Chirurgia este plină de bucurii, te face să te știi necesar, important, după ce rezolvi un caz dificil. Dar și pîndită de decepții, atunci cînd te lovești de mersul unei boli care nu iartă, sau de complicații neprevăzute. Unii ajung chirurgi, impresionați de personalitatea marilor tehnicieni (am mai spus-o). Alții în urma unor sfaturi primite de la părinți, de la rude, prieteni, colegi cu exerciții doveditoare.
De ce să nu fim realiști? Unii fac chirurgie nu din pasiune, ci din dorința de a cîștiga. Seduși de această perspectivă, vor rămîne întotdeauna la limita liniei de plutire. Fără să întrezărească orizontul, la propriu și la figurat. Ei fac parte din categoria celor care cred că un chirurg este impunător, dacă este tot timpul nervos, preocupat, arogant față de pesonal sau pacienți. Chirurgia nu este așadar o specialitate medicală oarecare. Împlinirile (trăirile) ei spirituale sînt (ar trebui să fie!) mai mari decît cele materiale. Dar nici nu trebuie permis ca un chirurg, care și-a sacrificat tinerețea, își neglijează familia, este prezent zi și noapte la datorie atunci cînd este nevoie, să fie retribuit (răsplătit) sub limita decenței și a bunului simț, invocîndu-se mereu și mereu absența mijloacelor acoperitoare. Dacă nu se știe, atunci să se afle: nici bolnavii nu au încredere într-un medic prost îmbrăcat sau timorat de situația lui mult prea modestă. Precară. În această situație pacienții se comportă involuntar sau deliberat – ce importanță mai are? – cu un familiarism sau o lipsă de considerație umilitoare. Ca un fel de „bătaie pe umăr” sau „tragere de curea”, cum spune o vorbă din popor. Medicul trebuie să păstreze, să impună o oarecare distanță convențională. Conformistă. Altfel, poate avea surpriza să primească el indicații terapeutice de la cei tratați. Sînt atît de puțini oameni, care bănuiesc doar, ce greu e să trăiești într-o continuă tensiune a preocupării! Chirurgia se naște și se trăiește din osteniri și iluzii.
(Dr. Ioan HĂLMACIU, medic primar chirurg Onești)
Lasă un răspuns