• Gheorghe Brișan este printre puținii meșteri din Bacău care mai sculptează oglinzi, rame pentru tablouri și draperii • venit de mult timp din Ardeal, omul se plînge că meseria lui a fost, cu timpul, dată uitării
Brișan Gheorghe este un bătrînel simpatic care a moștenit o îndeletnicire pe cale dispariție: șlefuitor – gravor în sticlă și oglinzi. În vîrstă de 68 de ani, pensionar, născut în satul Buteni, raionul Huedin din județul Cluj, omul s-a mutat la Bacău în anul 1961 împreună cu familia. Timp de șase ani, între 1963 și 1969, a lucrat la cooperativa de oglinzi Tehnica, iar acum deține propria lui afacere, un mic butic situat pe strada George Bacovia 49. „Nu am multi clienți, iar cei care vin au aflat de meșteșugul meu din vorbă în vorbă, pentru că omului, dacă îi place munca ta, îți mai aduce încă trei clienți”, îmi explică bătrînelul.
În fața buticului erau expuse, pe lîngă cîteva oglinzi foarte frumos gravate, cîteva tablouri în ulei, pentru ca, mai tîrziu, să aflu că nu erau doar niște tablouri date la înrămat, ci erau pictate chiar de Gheorghe Brișan. Înăuntru, printre tablouri, poze, matrițe pentru oglinzi se află adevărata comoara: oglinzi frumos gravate și șlefuite, pe care bărînelul le arată cu mîndrie. „Meseria am moștenit-o din tată în fiu. De mic copil mă uitam la tatăl și la consătenii mei, deoarece aproape toți din satul meu de munte știau această meserie. Am doar patru clase, dar am urmat școala de arte populare, unde mi-am dezvoltat talentul. Doar unul dintre cei doi băieți ai mei a îmbrățișat acest meșteșug, celălalt băiat fiind plecat pe alte meleaguri cu familia sa”, îmi spune omul din fața mea. Admirînd operele de artă ale bătrînului, în spatele unor oglinzi observ cîteva desene pe sticlă. Îi cer să-mi arate matrițele după care le face, dar îmi răspunde repede: „dacă am făcut școala de arte populare, eu am desenele în cap și lucrez direct pe sticlă”. Într-un final, îmi arată cea mai de preț operă, cu care se mîndrește nespus: o ramă de oglindă sculptată în lemn, model „furat” din Canada, în timp ce se afla în vizită la fiul lui. „Îmi place meseria chiar dacă necesită multă migală. Muncesc foarte mult, dar dacă rezultatul e deosebit, ce-a fost pînă atunci nu mai contează”, îmi mai spune bătrînul. Locuiește aproape de locul lui de muncă, în casa de lîngă atelier. Și aici e o tactică: „trebuie să pot fi ușor contactat de eventualii clienți”, mă lămurește nea Brișan. (Monica IANCU)
Lasă un răspuns