Scurt pe 2

Se poate și mai rău!…

Pe ruta Bacău – Bicaz liniile ferate sînt cutreierate zi și noapte într-un tempo lent și istovitor pentru călători. Vagoanele împovărate se leagănă încet de tot pe șine și sînt insalubre și friguroase. Ferestrele, niciodată spălate, nu se închid etanș, lăsînd să pătrundă prin ele cîte un vîrtej de curent care intră ca un glonte pînă la rădăcina măselelor. Iar gările de pe traseu sînt părăginite, dezolante; cuiburi de cuvuvele, mușuroaie de furnici, cîrduri de gîndaci, puzderie de șobolani…
în stația C.F.R. Buhuși, cu ani în urmă, niște meșteri s-au apucat de treabă și i-au făcut pe călători să spere că le vor amenaja o gară modernă. Dar, peste puțin timp și-au frînt avîntul și lucrul a rămas neterminat. Acum, gara arată chiar mai rău decît înainte, deoarece un lucru început și nedus la capăt e sîcîitor precum o casă răscolită pentru curățenie, tămînjită și peticită peste tot, cu toate lucrurile îngrămădite de-a valma.
Peste peronul din fața gării acei meșteri au turnat mortar care între timp s-a măcinat, făcînd ca acum peronul să arate asemeni unei plaje cu pietriș. Pietricelele se rostogolesc, lovite cu botinele de către călătorii care așteaptă în șiruri lungi privind în stînga și în dreapta, de-a lungul paralelelor de fier și dau în mintea copiilor.
Nu sînt săli de așteptare și cei care nu se înghesuie în holul din fața caselor de bilete așteaptă afară masîndu-și tălpile pe pietriș și fărîmîndu-și încălțările. Țin bagajele în mîini ori la picioare, iar dacă nu au tren imediat și trebuie să plece pe undeva le iau cu ei în cîrcă deoarece mesagerie nu există.
De obiectele pierdute sînt preocupați chiar găsitorii lor, care nu se prea sinchisesc să caute păgubitul, iar în cazul în care aceste obiecte ar fi predate personalului gării, cine știe dacă nu ar fi unul și același lucru!
Pînă nu de mult atîrna pe un perete jumulit un ceasornic învelit într-o hîrtie murdară pe care era scris „defect”. Vreme de vreo 10 ani stătuse înțepenit și plin de praf, sfidînd scurgerea timpului. Acum nu mai este deloc. Călătorii fără ceas își ciulesc urechile ca să poată asculta anunțurile făcute de la biroul de mișcare printr-o stație veche și gîjîită.
Vreun chioșc de ziare n-ar fi cîtuși de puțin neavenit pentru că pasagerii ar mai arunca privirile peste rînduri, dar asta doar ziua, deoarece după ce se lasă întunericul, pe peroane se face lumină cu brichetele, becuri nefiind. Lipsind presa, călătorii citesc orice, numai să treacă timpul mai ușor. Ferestrele sînt pline cu afișe publicitare care ilustrează condițiile „moderne” de transport pe calea ferată!
Cîte ceva de gustat, „de-ale gurii”, se poate găsi mai departe de gară. Oricum, mulți călători se văd siliți să caute în grabă vreun magazin alimentar deoarece au nevoie să schimbe banii; căci nu mai e de mirare pentru nimeni întinderea pumnului cu bani în locul biletelor de călătorie – gestul e unul de siguranță și normalitate, ca și preluarea instinctivă a banilor de către omul în uniformă bleumarin, care ține în mînă un inutil compostor de bilete.
Cum-necum, buhușeanul, deprins cu multe neajunsuri, se adaptează foarte repede. Dar, un lucru e mai greu decît toate: călătorul căruia îi trebuie grabnica folosință a toaletei nu are decît să se pitească mai încolo, în boscheți, sub un gard sau pe după copaci, unde caracteristicile odorifice indică „locul”, fiindcă un grup sanitar nu există. în „locul acela” oamenii se îngrămădesc cumva sau mai așteaptă, scrîșnind din măsele, legănîndu-se de pe un picior pe celălalt și încordîndu-se să nu o pățească. Femeile, însă, nu au încotro și nu pot face altceva decît să rabde, aruncînd din cînd în cînd cîte o privire furișă și plină de invidie spre boscheți.
Asta-i viața în gara Buhuși, dar numai pînă cînd urci în tren și… tranca-tranca, tras de o mîrțoagă de locomotivă, trenul o ia din loc. Se va tîrî mai departe, scrîșnind, pe șine. Alte gări de pe traseu sînt chiar și mai jalnice decît cea de la Buhuși. Au, însă, în preajmă, mai mulți boscheți și copaci și porumbiști, ceea ce rezolvă mai bine măcar una dintre problemele călătorilor…! (Aurel V. ZGHERAN)n ele cîte un vîrtej de curent care intră ca un gl

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!