Scurt pe 2

Moralitatea doamnei Stamatiad

Doamna Anelise Stamatiad este o femeie teribilă în felul ei. După ce strecoară cu delicatețe pe gîtlejul vast ca un apeduct cîteva „cinzecuțe” de vodculiță, începe să se dea… rotundă. De fapt, nici nu-i vine prea greu ținînd cont de cele 130 de kilograme pe care le are și care o fac, într-un fel, unidimensională, căci ceea ce contează în materie de mărturisitori la dînsa este ca la cerc – diametrul. Dar, nu sfericitatea doamnei Anelise (ce nume grațios are, cu un acord de șansonetă!), cît mai ales vorbele cu miez și cu patimă pe care le rostește printre sughițuri, oftaturi prelungi și cascade de rîs astmatice, care seamănă teribil cu frîna bruscă a unui marfar încărcat cu fiare vechi. Cel mai mult o intrigă pe doamna Anelise poveștile cu violurile, față de care manifestă o intransigență de fier, dar și o voluptate rău mascată, din care răzbat și niscai regrete inconsolabile, care pot fi descifrate cu relativă ușurință pe chipul ei rubincond, trandafiriu și lucitor ca o pîntecoasă vază chinezească stropită ca din greșeală cu suc de roșii și boia de ardei. Da, cînd e vorba de violuri, d-na Anelise capătă o vervă deosebită, un patos debordant, irezistibil, spre amuzamentul celor din jur, care nu fac decît să o incite și mai mult în numele sfintei moralități față de care tot mai numeroși sînt cei ce abdică. Către sfîrșitul conversației, în care vocea ei domină imperial peste adunătura pestriță a locantei, indignarea doamnei Anelise capătă accente paraxistice. Ca să fie și mai convingătoare se ridică de pe scaun în toată rotunjimea ei, bate aerul cu brațele dolofane, care seamănă în chip izbitor cu două imense batoane de parizer, pentru a se face mai lesne ascultată, după care declară sentențios: „De femeile serioase nu se leagă nimeni! Vă spun asta din proprie experiență. Se leagă de alea în fundul gol, care umblă mai mult dezbrăcate noaptea prin parcuri, ca să agațe golanii și-apoi tot ele strigă în gura mare că sînt violate! Dar cine e de vină? Ai?… Aud??! Cine le pune să umble haimanale prin parcuri cu buricul gol ca să ațîțe golănimea?! Cine?!… De ce nu se iau și de alea serioase? M-a văzut cineva pe mine umblînd în fundul gol?” La această întrebare, pusă de doamna Stamatiad pe un ton de-a dreptul inchizitorial, cei din jur răspund cu o cascadă de rîsete, fiindcă – ce-i drept – anumite vorbe stîrnesc imaginația și, într-adevăr, cînd se așează doamna Stamatiad pe ceva, chiar de-ar fi un ditai tron imperial, devine un scăunel bicisnic gata să se fărîme în zeci de bucăți. „Eu pot să trec și la miezul nopții prin cele mai a’ dracului parcuri, că nu se ia nimeni de mine că sînt femeie serioasă” – continuă dumneaei, rotindu-și privirea și sperînd ca măcar unul dintre cei de față să o contrazică. Dar cine să o facă? Și cu ce argumente? în acest sens, moralitatea doamnei Anelise este fără cusur, mai presus de orice bănuială. âi privesc fața roșie, transpirată, presărată cu negi grena mari cît degetarele și nu pot decît să-i dau dreptate. Că, zău așa, cine ar… îndrăzni s-o violeze pe doamna Anelise Stamatiad, care a fost și va fi pentru totdeauna un monument de moralitate cum rar se mai poate vedea în zilele noastre? (Horia Ioan POPESCU)e că sînt femeie serioasă” – continuă dumneaei, rotindu-și privirea și sperînd ca măcar

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!