Scurt pe 2

Strategia neputinței

• însinguratul și tristul „reformator” Gioană…

La puține luni scurse de la momentul de maximă glorie pe care l-a trăit în clipa în care a fost ales în fruntea PSD-ului (nu știa ce îl așteaptă), Mircea Gioană a ajuns la concluzia – de altfel, cît se poate de previzibilă – că e mai ușor să reformezi o întreagă clasă politică – sau măcar să-ți arăți disponibilitatea pentru o asemenea acțiune – decît să reformezi propriul partid. Descoperindu-și, în chip subit, calități de mare reformator la scară națională, de reformator al întregii clase politice românești, d-l Gioană speră, printr-un soi de mimetism jalnic și păgubaș, că își va putea masca neputința în fața unui obiectiv imperios necesar a fi împlinit, imposibil de ocolit și față de care are o responsabilitate imensă: reformarea în profunzime a unui partid aflat departe de cerințele social-democrației moderne, europene și care în clipa de față prezintă, prin acțiunile și strategiile sale, evidente derapaje feudalo-comuniste (vezi redutabilul „clan al baronilor”) fără corespondent în structura politică a întregului continent!
în general, nu poți reforma nimic fără predispozițiile spre reformabilitate ale însuși obiectivului vizat. Din această perspectivă, PSD-ul manifestă o predispoziție spre reformă tot așa cum „suplul” și „mlădiosul” Mitică Dragomir ar manifesta-o pentru profesia de prim-balerin la Opera din Paris! „Argumentul suprem” constituindu-l însuși platfusul de care suferă și care… l-ar face imbatabil într-o eventuală luptă cu alți competitori! (Fie-mi iertată exemplificarea, poate nu tocmai fericită). Totodată, în acest caz credibilitatea d-lui Gioană nu poate fi decît zero. Asta pentru că orice om cu scaun la cap care nu se lasă sedus de diverse sforăieli politicianiste se va întreba în chipul cel mai firesc: dacă acest domn politician nu este în stare să-și reformeze propriul partid, atunci cum va putea reforma el sistemul politic al unei întregi țări?! Prin această strategie, care de fapt este una a neputinței, d-l Gioană întrezărește, de fapt, o portiță prin care… să fugă de imensa răspundere care îl apasă, apăsat fiind în aceeași măsură de tirania timpului care s-a scurs de la preluarea mandatului de președinte al PSD și în care nu a întreprins nici cea mai palidă măsură de reformă. Nimic, în afara unor declarații de intenție, dar fără nici un efect în plan practic, acolo unde ar fi trebuitt să se miște cît de cît ceva în sensul reformei. Dar, așa cum am mai spus, problema d-lui Gioană nu constă în faptul că vrea, sau nu, să reformeze partidul, ci în faptul dacă însuși partidul vrea, sau nu, să se reformeze. Iar din această perspectivă, vocea d-lui Gioană este singulară și sună în pustiu, ca cea a Sfîntului Ioan Botezătorul. Ați auzit dumneavoastră, stimați cititori, de vreo dorință fierbinte a PSD-ului, a componenților acestui partid, de a se reforma? Ați auzit dumneavoastră de o intenție cît de vagă de reformă dinspre PSD, în afară de vocea încărcată de neputință a liderului Gioană? Desigur, unele încercări – mai curînd declarative și mimetice – de reformă au mai existat, efectul fiind acela că partidul a rămas cam același de vreo 12 ani și mai bine. Posibil să existe vreo strategie secretă a partidului ce ar vrea s-o imite pe cea a… vinului: cu cît mai vechi, cu atît mai bun. Numai că există diferențe între termenul de vechi și cel de învechit, ba chiar mai rău, de… vechitură! Posibil, în neclintirea, în încremenirea sa cu adevărat istorică, PSD-ul să nutrească convingerea că ar putea deveni pe această cale un partid… istoric! Asta, ca nu cumva să-și facă un titlu de glorie din acest atribut doar partide ca PNL sau PNȚ.
Desigur, rezistența la reformă dovedită de-a lungul timpului de către PSD are cu totul alte cauze, a căror evidență face inutil orice demers pe această temă. Cert este că fără voința întregului partid de a se reforma, adică de a trece la măsuri radicale, de înlăturare a elementelor îndelung și definitiv compromnise, a figurilor uzate și anacronice (multe dintre ele aflate în avangarda partidului) și care afectează atît de grav imaginea și credibilitatea acestei formațiuni politice, elemente care nu au nici în clin, nici în mînecă cu social-democrația modernă, europeană (ci, mai curînd, cu practicile feudale), ei bine, fără această schimbare radicală „de macaz” nu poate fi vorba de nici o reformă. Faptul că d-l Gioană se rostește de unul singur atunci cînd e vorba de reforma în PSD, dar găsește o mulțime de entuziaști susținători atunci cînd se pune în discuție reforma întregii clase politice (care, într-adevăr, trebuie reformată), spune, de asemenea, multe. Cît timp PSD-ul însuși nu se zorește spre a se reforma, nu ar fi exclus să-l auzim pe d-l Gioană (plictisit fiind de postura de… reformator la scară națională), că s-ar dori un reformator la scară continentală și-apoi unul la scară… planetară! Și cum galaxia din care facem parte e mare!…
Dincolo, însă, de orice speculație pe această temă, neputința d-lui Gioană, care-l face să eșueze în fel de fel de proiecte megalomane, ne indică – într-un mod cît se poate de trist – că PSD-ul se află departe de sincera intenție a unei reforme radicale atît de necesare nu doar partidului în sine, ci întregii societăți românești.

Horia Ioan POPESCUă și care… l-ar face imbatabil într-

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!