Pentru cei peste 1.500 de oameni care își duc traiul în satul Poiana din comuna Negri, boala reprezintă cu adevărat un mare necaz. Aceasta deoarece, în cazul în care se îmbolnăvesc, bătrăni și neputincioși, ei sînt nevoiți să parcurgă pe jos 5-6 kilometri, pînă la cabinetul medical din centrul comunei. Situația este paradoxală, în condițiile în care autoritățile locale au reușit să pună la punct, la Poieni, un cabinet medical nou, demn de invidiat pentru orice medic de familie. „Am construit un punct sanitar la Poiana, din bugetul local, în ideea că un medic de familie vine să asigure asistență măcar două-trei zile pe săptămînă. Este investiția noastră ce se ridică la suma de 600 milioane de lei vechi. Lucrarea a fost terminată anul trecut, iar cabinetul corespunde din toate punctele de vedere”, a declarat Alexandru Lovin, primarul comunei Negri. Mai mult, autoritățile locale sînt dispuse să ofere medicului de familie toate condițiile pentru a-și face meseria așa cum se cuvine. „Pentru că nu avem un medic care să se ducă acolo am fi mulțumiți și cu unul care să aibă aici jumătate de normă. âl plătim conform legii și îi dăm și o locuință, dacă este cazul”, a mai precizat primarul Lovin.
Postul a fost scos la concurs
în ciuda condițiilor oferite de autoritățile din Negri, medicii de familie nu s-au înghesuit să vină să lucreze în zona respectivă. „Au trecut vreo trei luni, am făcut adrese și la Direcția de Sănătate Publică, și la Casa de Asigurări de Sănătate, dar nu am obținut nici un rezultat”, a mai spus Alexandru Lovin. Conducerea Autorității de Sănătate Publică (ASP) Bacău confirmă că primarul comunei Negri a depus o solicitare în acest sens, dar rezolvarea problemei nu este simplă. „Noi am făcut demersurile necesare. Am scos postul la concurs, el urmînd să fie publicat într-un ziar medical. Rămîne să vedem și spațiul”, declară doctorița Cecilia Rugină, director adjunct al ASP Bacău. Cît despre Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Bacău, conducerea acesteia a promis ca imediat ce va fi declarat cîștigătorul concursului, să încheie cu el o convenție. Dar la concurs au voie să se înscrie doar specialiștii în medicina de familie. Or, în momentul de față medici cu o asemenea specialitate sînt foarte puțini și dintre ei și mai puțini amatori să profeseze la țară. (Ionuț BARBU, Elena ȚINTARU) să vedem și spațiul”, declară doctorița Cecilia Rugină, director adjunct al ASP B
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.