Muncitorii necalificați se dovedesc a fi preferații patronilor din construcții, care obișnuiesc să folosească munca la negru pentru a nu plăti dări la stat. „în cadrul primei campanii naționale de control din 2007, vizînd domeniul construcții civile și industriale, drumuri și poduri, am verificat, între 4 și 7 mai, 47 de unități de profil din județ și am descoperit la zece dintre ele nu mai puțin de 23 de persoane fără forme legale de angajare, dintre care 16 muncitori necalificați. Am aplicat amenzi în valoare de 34.500 lei pentru lucru la negru, dar și una de 3.000, pentru nerespectarea regimului orelor suplimentare și al repaosului săptămînal”, a precizat ieri Ion Barbu, inspector-șef adjunct pe relații de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bacău. Și mai mari au fost sancțiunile la capitolul protecția muncii: „cele șase amenzi, cumulînd 56.000 lei, s-au dat pentru lipsa autorizației de funcționare din punct de vedere al sănătății și securității muncii, lipsa echipamentelor individuale de protecție sau a instrucțiunilor interne pentru instruirea pe protecția muncii”, a adăugat Ioan Andrei, inspector-șef adjunct pe partea de protecția muncii. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.