Nu mai puțin de 15 persoane pot intra, începînd din această lună, în poliție. Acesta este numărul de locuri pe care Inspectoratul Județean de Poliție Bacău le-a scos la concurs pentru ocuparea posturilor de agenți în localitățile rurale. Practic, nu există limită de vîrstă, iar la concurs pot participa atît bărbați, cît și femei, fără ca stagiul militar satisfăcut să fie obligatoriu. Singurele condiții pe care trebuie să le îndeplinească candidații sînt să fie absolvenți de liceu, apți din punct de vedere medical, cu nivel de instruire mediu, de cetățenie română, cu cunoștințe de limba română și o limbă străină, abilități în utilizarea calculatorului, fără antecedente penale. ânălțimea minimă pentru bărbați este de 1,75 metri, iar la femei, de 1,65 metri. Nu pot participa la concurs foștii polițiști sau ofițerii în rezervă. Probele constau în traducerea unui text dintr-o limbă străină în limba română, de utilizare a calculatorului și o probă de testare fizică. Media minimă la fiecare probă este de 7,00. Cererile se depun la Serviciul Management și Resurse Umane din IJP pînă pe 10 septembrie.
Un alt post scos la concurs este cel de analist ajutor programator. Condițiile sînt aceleași ca și pentru agenți, mai puțin înălțimea. în plus, candidații trebuie să aibă cunoștințe solide de utilizare a calculatorului și să aibă minimum un an vechime în specialitate. Dosarele se depun pînă pe 9 septembrie la IJP Bacău, iar concursul va avea loc în perioada 28-30 septembrie la sediul IGPR din București. Informații suplimentare la tel. 202064 sau 202000, interioare 2110 și 2112, de luni pînă vineri, între orele 8.00-16.00. (Florin CRĂCIUN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.