~2 min lectură 0 comentarii

Se deschide sediul secundar al Serviciului de Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, în Onești

Andra Juverdeanu

Sediul secundar al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor se deschide săptămâna viitoare, în Onești, și va deservi peste 70.000 de deținători de permise de conducere din municipiu și comunele limitrofe, precum şi cele de pe Valea Trotuşului, anunță prefectul Lucian Bogdănel.

Sediul, operaționalizat în primăvara anului trecut, în spațiul pus la dispoziție de Primăria Oneşti, va desfăşura inclusiv activități de: preschimbare a permisului de conducere; eliberare a duplicatului de conducere; programare la proba practică a examenului de obținere a permisului de conducere. Programul de funcționare va fi în zilele de marți şi joi, între orele 09.30 – 15.30.

„Astfel, beneficiarii din zonă care – de exemplu – vor dori să-şi preschimbe permisele de conducere, nu vor mai fi nevoiți să bată drumul până la Bacău (100 km dus-întors), această operațiune putându-se realiza la sediul secundar de lucru din Oneşti”, a menționat prefectul Lucian Bogdănel.

Având în vedere poziția geografică a Oneștiului, punctul secundar de lucru al SPCRPCÎV Bacău va deservi nu doar populația acestui municipiu, ci și pe cea din comunele Gura Văii, Ștefan cel Mare, Căiuți, Coțofănești, Urechești, Buciumi, Cașin, Mănăstirea Cașin, Bogdănești, Oituz, Târgu-Trotuș, Pârgărești, Târgu-Ocna, Slănic-Moldova, Dofteana, Dărmănești, Comănești, Asău, Poduri, Agăș, Brusturoasa, Palanca, Ghimeș-Făget, Bârsănești, Helegiu, Livezi, Sănduleni, Berești-Tazlău, Măgirești, Zemeș, Moinești, Ardeoani, Solonț, Strugari, Scorțeni, Pârjol, Balcani.

Pentru detalii suplimentare, accesați site-ul Prefecturii Bacău.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.