Proiectul de extindere a rețelei de canalizare de pe străzile Tineretului și Constanței inițiat de Primăria Bacău a trecut avizul de mediu. Indicatorii tehnico-economici pentru acestea au fost recent aprobați de aleșii locali băcăuani odată cu a construcția a încă cinci străzi. Agenția Regională de Protecție a Mediului (ARPM) Bacău a anunțat că nu este necesară eveluarea impactului asupra mediului la acest proiect. Motivele deciziei pot fi consultate la sediul ARPM de pe strada Oituz nr. 23 și la sediul Primăriei Bacău, Calea Mărășești nr. 6, de luni până joi, între orele 8.00 – 16.00, și vineri, între orele 8.00 – 14.00. Publicul interesat poate depune observații și comentarii asupra acestei etape până în data de 22 ianuarie. (Ștefan POPA)
Se extinde canalizarea pe stăzile Tineretului și Constanței
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.