Soarta celor 107 copii de la Centrul Rezidential “Alexandra” din Onesti va deveni incerta incepind chiar de ziua lor, 1 Iunie, cind Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Bacau, in subordinea careia functioneaza centrul onestean, va trebui sa disponibilizeze 156 de angajati, conform precizarilor facute de directorul institutiei, Sorin Brasoveanu. Ca urmare a acestei situatii, centrul “Alexandra” se va desfiinta, iar copii din Onesti, in numar de 24 vor fi transferati in doua case de tip familial ce urmeaza sa fie construite in municipiu, in timp ce restul copiilor vor fi preluati de localitatile lor de domiciliu. Odata cu centrul “Alexandra”, se va desfiinta si Centrul de Zi pentru Copilul cu Dizabilitati din Onesti, care functiona in aceeasi cladire si la care erau inscrisi 160 de copii care locuiau cu familiile si care il frecventau doar in timpul zilei. Acestia nu vor mai beneficia de ocrotirea si serviciile de specialitate asigurate in centrul onestean. Pentru cei 24 de copii de la “Alexandra”, fundatiile SERA Romania si “Hope and Homes for Children” Romania vor construi doua case de cite 12 locuri fiecare, precum si de un centru de recuperare, iar Consiliul Judetean Bacau va aloca circa 10 miliarde de lei vechi, dupa cum a precizat primarul Onestiului, Emil Lemnaru, care a mai spus ca locuintele respective reprezinta “un substitut de familie”, cu un mod de organizare si functionare “in conformitate cu viata reala de familie”. Insa casutele ar putea sa fie finalizate abia pe la mijlocul lunii noiembrie, conform estimarilor facute de viceprimarul din Onesti, Constantin Florian, iar pina atunci nu se stie ce se va intimpla cu micutii din centru.
Dispute pentru locatie
Deocamdata, consilierii locali din Onesti au aprobat, la ultima sedinta, darea in administrarea DGASPC Bacau a unei suprafete de 1.500 de metri patrati, pe care urmeaza sa fie amplasate cele doua casute. Insa alesii locali nu s-au inteles in privinta locatiei. Primarul Emil Lemnaru si consilierii PSD Vasile Munteanu si Ioana Adobricai au sustinut ca locatia cea mai buna este pe Strada Casinului, pe malul riului si linga statia hidrologica, zona in care se mai afla si o gradinita. Pe de alta parte, Mircea Cetean, Cezar Olteanu si Gelu Nicolcea (PNL), Stefan Martin si Constantin Florian (PD-L) au considerat ca zona nu este suficient de buna si au solicitat un termen de 7 zile, in care sa fie cautata o alta locatie, mai potrivita. Amendamentul avea de nevoie de doua treimi din numarul consilierilor, adica de 14 voturi, dar nu a putut fi aprobat, fiind votat doar de 11 alesi de la PNL si PD-L, in timp ce 9 consilieri de la PSD au fost impotriva, iar forma initiala a proiectului a fost respinsa cu 11 voturi impotriva (PNL si PD-L) si 9 pentru (PSD). Ca urmare, s-a trecut la cautarea unei locatii mai bune, insa aceasta nu a fost gasita, motiv pentru care proiectul va din nou dezbatut, intr-o sedinta extraordinara care se va desfasura chiar astazi, de la orele 10,00. (George MARTIN)
Cei 10 miliarde si constructa acesto asezaminte sociale pentru acesti copii nefericiti nu a fost luata in seama de grupul consilierilor PNL si PDL ,care nu s-u prezentat la sedinta extraordinara de astazi 21 mai boicotand a doua oara realizarea acestui proiect .
Mai Costica este obligatia executivului sa vina cu mai multe variante de locatii , mai citeste si tu , primarul a venit cu aceeasi locatie respinsa initial dar mutata 2 metri mai in apa. Primarul a zis EU SUNT JUPANUL si daca nu votati unde vreau eu nu se mai voteaza deloc .