• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

Cotidian de știri și investigații

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Top Story / Se lansează licitația pentru noua pistă a aeroportului Bacău. ANAP a aprobat documentația Consiliului Județean la a patra încercare

Se lansează licitația pentru noua pistă a aeroportului Bacău. ANAP a aprobat documentația Consiliului Județean la a patra încercare

Florin Popescu 8 noiembrie 2018 3 comentarii

LikeShare

Licitația pentru noua pistă a Aeroportului Bacău va fi lansată pe platforma SICAP (fosta SEAP) de achiziții electronice, după ce Agenția Națională pentru Achiziții Publice a aprobat documentația întocmită de Consiliul Județean.

Decizia este așteptată încă luna luna mai, timp în care ANAP a „întors” documentația de patru ori la Consiliul Județean, pentru modificări.

sursa foto – Iulian Radu (Facebook)

Aceste amânări au fost provocate de insistența cu care ANAP cerea introducerea drept criteriu principal de selecție prețul cel mai mic, în condițiile în care firmele capabile să facă o pistă de aeroport de calitate nu sunt foarte multe, iar consiliul Județean trebuie să se asigure că firma care va câștiga va fi capabilă să ducă la bun sfârșit contractul, pentru a nu bloca inutil activitatea aeroportului.

Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean, a precizat pentru Ziarul de Bacău faptul că, în final, ANAP a aprobat o documentație cu criterii „echilibrate” de alegere a câștigătorului. „Mă bucur de vestea primită azi, dar îmi pare rău că s-a pierdut timp cu validarea documentației”, a declarat președintele Brașoveanu. El a precizat că documentația va fi urcată de îndată în SICAP.

Pista Aeroportului Internațional „George Enescu” Bacău va fi modernizată cu fonduri de la Uniunea Europeană. Costurile se ridică la aproape 45 de milioane de euro și presupun înlocuirea actualei căi de rulare, ce datează din 1950.

Finanțarea pentru modernizarea pistei Aeroportului „George Enescu” din Bacău este asigurată, în luna septembrie a fost semnat contractul de finanțare, în valoare totală de 193 milioane de lei, din care 75% vor fi asigurați de Uniunea Europeană prin POIM 2014-2020, 23% din bugetul de stat și 2% de Consiliul Județean Bacău.

Termenul de finalizare a lucrărilor este august 2020. Pista va avea capacitatea portantă 65, ceea ce va permite aterizarea/decolarea avioanelor grele, o lungime de 2.500 m și o lățime de 80 m.

Proiectul mai include o cale de rulare CHARLIE, o cale de rulare DELTA, platforme antisuflu, două platforme RESA (zone de siguranță pentru ieșirile accidentale în afara pistei), un sistem de balizaj nou, o racordare la platforma de staționare a aeronavelor și un drum de securitate.

Noul terminal al Aeroportului Internațional „George Enescu” a fost inaugurat în urmă cu exact un an, iar investiția a fost realizată de Consiliul Județean din fonduri decontate de Uniunea Europeană.

UPDATE: Contactat de Ziarul de Bacău, senatorul Dragoș Benea, fost președinte al Consiliului Județean, a amintit că vineri, 09 noiembrie, se împlinesc exact 3 ani de când au început lucrările de modernizare a aeroportului. „De această dată, chiar e o coincidență frumoasă că la exact 3 ani de la începerea lucrărilor se demarează licitația pentru pistă. Vorba românului: niciodată nu e prea târziu!”, a declarat senatorul Benea.

LikeShare

Din categoria: Economie, Top Story Etichete: Aeroportul Bacau, pista aeroportului Bacău, SICAP, Sorin Brasoveanu

Reader Interactions

Comentarii

  1. Paul a zis

    8 noiembrie 2018 la ora 8:22 pm

    Vrem si alte companii la Bacau. Blueaer e foarte scumpa si nici nu ofera servicii ptr baniii pe care platim.

    Răspunde
  2. obs a zis

    9 noiembrie 2018 la ora 7:49 am

    Multa competenta concentrata la CJ Bacau daca abia la a 4-a incercare li s-a validat documentatia de atribuire!!!

    Dar ce ne mai mira?! Personalul e selectat dupa chipul si asemanarea celor care au condus sau conduc institutia…

    Răspunde
  3. zolt a zis

    15 ianuarie 2019 la ora 8:02 am

    te-ai gandit ca e rea vointa, cum e si cu autostrada si invetitorii tinuti la distanta si multe altele??

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Ultimele articole

Programul SOMA de colectare a deșeurilor reziduale și reciclabile, din perioada 06 februarie – 11 februarie 2023

Elev lovit, la Parincea. Conducerea școlii, acuzată că nu ia măsuri. Inspectoratul Școlar Bacău deschide o anchetă

Tragedie în Răcăciuni! O femeie de 70 de ani a murit lovită de tren

„Telefonul bunicilor singuri” este noul serviciu al Fundației de Sprijin Comunitar, dedicat bătrânilor din județul Bacău

FOTO: Intervenție chirurgicală în premieră la Buhuși. Tumoră gigant, scoasă dintr-o pacientă de 75 de ani!

Post de inginer diplomat PNA/CNS la R.A. ROMATSA – D.S.N.A. Bacău

22 octombrie 2022

Post de inginer diplomat PNA/CNS la R.A. ROMATSA – D.S.N.A. Bacău

21 octombrie 2022

Loc de muncă la R.A. ROMATSA – D.S.N.A. Bacău

15 octombrie 2022

Loc de muncă la R.A. ROMATSA – D.S.N.A. Bacău

14 octombrie 2022

Ultimele comentarii

  • Malinesc Iordachi la Elev lovit, la Parincea. Conducerea școlii, acuzată că nu ia măsuri. Inspectoratul Școlar Bacău deschide o anchetă
  • Mihaela la Elev lovit, la Parincea. Conducerea școlii, acuzată că nu ia măsuri. Inspectoratul Școlar Bacău deschide o anchetă
  • Ardei la „Telefonul bunicilor singuri” este noul serviciu al Fundației de Sprijin Comunitar, dedicat bătrânilor din județul Bacău
  • istvan la Dep. Cristian Ichim: „În regiunea de Nord-Est a României se fac cele mai mici investiții în sistemul sanitar”
  • Faghiean la „Telefonul bunicilor singuri” este noul serviciu al Fundației de Sprijin Comunitar, dedicat bătrânilor din județul Bacău

Cabinet parlamentar

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Mokka – Card de Cumparaturi
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale
  • Salon cosmetica

Cabinete parlamentare PNL

Trafic Ziarul de Bacău · Copyright © 2023 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău