De zece ani, bătuți pe muchie, s-a luat hotărîrea construirii unui nou sediu al Direcției pentru Tineret și Sport a Județului Bacău. De la vorbă și pînă la faptă distanța este mare, lucru perfect demonstrat de cele întîmplate în ultimul deceniu în ce privește ridicarea și amenajarea noului sediu al DTSJ Bacău. Începute în trombă, în momentul în care au fost bani, lucrările au fost sistate și clădirea alocată DTSJ a rămas în fază incipientă. Aflată în imediata vecinătate a sediului SIF, viitorul lăcaș al sportului băcăuan se află, în continuare, pradă vîntului, ploii și ninsorii, toate la concurență cu soarele, indiferent de anotimp. Doina Melinte, directorul DTSJ Bacău, este convinsă că în acest an „orice ar fi, ne mutăm în sediu nou. Atît eu cît și colegii mei sîntem sătui de pus lemne pe foc și sîntem deciși să schimbăm reședința. Deși bugetul este mai mic decît cel de anul trecut, am hotărît să punem fonduri deoparte, special pentru amenajarea cîtorva încăperi la noul sediu. Nu mai putem sta aici”, spune Doina Melinte referindu-se la actuala reședință a DTSJ Bacău, situată pe strada Cuza Vodă, lîngă Colegiul „Ferdinand”. (Marius AMBROZIE)
Se mută DTSJ-ul
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.