Proiect inițiat de Uniunea Europeană, desfășurat în toate țările membre, „Noaptea Cercetătorilor” a fost adoptat, în 2013, și de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău. Unitatea de învățământ superior de stat băcăuană a anunțat că se alătură în acest an instituțiilor care, în cea de-a patra vineri din luna septembrie, vor desfășura activități sub deviza „Noaptea Cercetătorilor”, menite să aducă în atenția publicului interesat rolul cercetătorului în diferitele domenii de activtate, „o meserie mai puțin obișnuită, dar deosebit de frumoasă”. Astfel, pe 27 septembrie, în Campusul Mărășești al Universității băcăuane, între orele 18.00 – 22.00, publicul de toate vârstele este așteptat pentru a vizita laboratoare și expoziții, a viziona filme, dar și de a participa la o seară de neuitat de teatru și muzică, pentru că „Noaptea Cercetătorilor” este un eveniment dedicat deopotrivă științei, curiozității și amuzamentului. La mijlocul lunii septembrie, va fi făcut public și calendarul exact al activităților, în prezent organizatorii ocupându-se de stabilirea acestuia. (M. Rotaru)
Lasă un răspuns