Azi se reia campionatul. Reîncepe lupta pentru titlu, pentru locurile care duc în cupele europene, dar și lupta pentru evitarea retrogradării. După o campanie de transferuri de iarnă record pentru Liga 1, echipele de fotbal, dar și suporterii, reintră în febra meciurilor, anunțîndu-se un retur de foc în campionatul românesc.
Etapa cu numărul 20 din sezonul 2007-2008 începe la ora 19,00 cu partida Farul Constanța – Gloria Buzău, transmisă în direct de Telesport. Un meci între ocupanta locului 16 din clasament și ocupanta locului 10, încheiat în turul campionatului cu victoria la limită, 1-0 a buzoienilor. Rechinii lui Ion Marin încearcă să scape din zona roșie a clasamentului, iar buzoienii, cu întăriri importante de la Steaua (Ninu, Eze și Bicfalvi) doresc menținerea în partea superioară a clasamentului. Al doilea meci al etapei le va găsi față în față pe Dinamo, campioana sezonului trecut, și Ceahlăul Piatra Neamț, care se află momentan pe locul 13 în clasament. După un 0-3 sec în tur, cele două echipe se vor întîlni în această seară, în Ștefan cel Mare, de la 20,30, meci transmis în direct de Kanal D. Cu o echipă fără Niculescu (unul dintre marcatorii din tur) și Ștefan Radu, transferat la Lazio, Dinamo dorește cîștigarea celor 3 puncte puse în joc cu ajutorul noilor achiziții Torje și Todorovsky, chiar dacă nu va putea conta pe suspendații Ropotan și Moți și accidentații Miranda și Pekaric.
(Cristi SAVA)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.