Primăria Bacău, prin compartimentul Fond Locativ, anunță că a început perioada de reînnoire a dosarelor pentru cei care doresc în continuare să obțină o locuință socială aflată în administrarea municipalității.
Cei interesați – titulari de dosar – trebuie să depună la Registratura Primăriei, până pe 19 octombrie documente actualizate în copie și original, după acte de identitate, de stare civilă, contractul de închiriere al locuinței, diplome de studii, certificate de handicap sau care să ateste alte calități, cupon de pensie, adeverințe privind venitul net al membrilor familiei majori, detaliat pe ultimele 12 luni, adeverințe de la ANAF și extras după REVISAL și certificatul fical pentru titular și membrii familiei.
„La momentul acesta sunt șapte locuințe sociale disponibile. Ultima repartiție a acestor spații a fost în martie anul acesta”, a declarat pentru Ziarul de Bacău Cristina Bardașu, director executiv în Primăria Bacău.
Primăria deține 200 de locuințe pentru închiriere din fondul locativ de stat (apartamente vechi), 121 de locuințe în case naționalizate și cu destinații sociale, 270 de locuințe sociale și 740 de locuințe ANL. În ultimii doi ani, multe dintre cele neocupate au fost date spre închiriere doritorilor.
Lasă un răspuns